Tito și Pep au uitat de el și l-au exilat! „Seamănă mai mult cu Ronaldo decât cu Messi”! Planul Barcelonei pentru Deulofeu

La Euro U19, care a fost organizat în România, Gerard Deulofeu era cel mai tânăr jucător din echipa Spaniei. „Cu el nu se poate vorbi. Barcelona nu îi dă voie să dea niciun interviu”, le-a zis ofițerul de presă jurnaliștilor ProSport care au încercat să vorbească doar câteva minute cu ultimul produs La Masia. Clubul catalan l-a protejat foarte mult pe Deulofeu pentru ca ulterior să îi dea prea puține șanse. Cuenca sau Tello au fost promovați de Guardiola sau Vilanova, în timp ce mijlocașul de bandă născut în 1994 a fost folosit doar la echipa a doua. 

„Seamănă mai mult cu Ronaldo decât cu Messi”

Deulofeu a ajuns la juniorii Barcelonei atunci când avea doar 9 ani. Mereu a fost lider de generație și considerat una dintre cele mai mari speranțe ale clubului. Totuși, nu a avut parte de același traseu ca Lionel Messi, care a fost promovat la echipa mare când avea doar 17 ani. Motivele pentru care Deulofeu a rămas mereu în afara preferințelor antrenorului, fie că a fost vorba de Guardiola sau Vilanova, rămân necunoscute. În mod oficial, cei doi l-au lăudat pe Deulofeu, dar l-au folosit foarte puțin.

Presa din Spania a dezbătut îndelung subiectul, iar concluziile jurnaliștilor au oferit un portret din care reiese că fotbalistul are probleme mari de comportament. Cum filozofia Barcelonei este una foarte clară, cu jucători modești și în care nu primează niciodată individualitățile, Deulofeu a avut de suferit. „E genul de fotbalist care se bucură mereu singur la goluri. A fost lider de generație la orice grupă a fost și mereu încerca sa facă totul de unul singur, ca și Cristiano Ronaldo. De multe ori se supără dacă înscrie altcineva când putea sa o facă el”, a notat Sergi Sole, un editorialist de la MundoDeportivo, ziarul de casă al Barcelonei. 

Încă nu m-am gândit dacă îl voi folosi pe Deulofeu în sezonul viitor. Nu ne-am gândit la jucătorii împrumutați
Tata Martino, antrenor Barcelona

Trimis să se maturizeze

Conștienți de talentul uriaș al lui Deulofeu, șefii Barcelonei nu și-au permis să îl lase pe fotbalistul de bandă să se irosească și l-au trimis împrumut la Everton. „Nimeni nu vrea ca Barcelona să aibă un nou , mai spune același jurnalist catalan. Efectul pare a fi cel dorit. Deulofeu a înscris golul egalizator în meciul lui Everton cu Arsenal (1-1), iar antrenorul britanicilor îi recunoaște meritele. „Este un fotbalist cu niște calități incredibile. Sper să ia în considerare o prelungire a împrumutului pe încă un an”, a spus Roberto Martinez, tehnicianul lui Everton. Dar Gerard are alte planuri. Vrea să se întoarcă la Barcelona și să joace în aceeași linie de atac cu Messi și Neymar. 

13 meciuri a bifat Deulofeu în acest sezon la Everton, pentru care a marcat de 3 ori

35 de milioane de euro este clauza de reziliere a lui Gerard Deulofeu

Publicat: 11 12. 2013, 12:01
Actualizat: 11 12. 2013, 14:05