Ți-l mai amintești pe Alan Smith?! FOTO | Fostul star de la Leeds și Manchester United tocmai și-a început cariera de antrenor, dar e greu de recunoscut. Cum arată acum

Fostul internațional englez Alan Stmith tocmai a fost numit manager interimar la gruparea Notts County, din League Two (liga a patra a Angliei). În vârstă acum de 36 de ani, fostul star de la Leed United, Manchester United sau Newcastle este legitimat la Notts County din 2014, iar aceasta va fi prima sa experiență ca manager.

Alan Smith, care a strâns 19 selecții în naționala Angliei, între 2001 și 2007, îl înlocuiește astfel pe John Sheridan, care a părăsit-o pe Notts County la scurt timp după o înfrângere usturătoare (a noua consecutivă în campionat) suferită în partida cu Cambridge, scor 0-4.

Cel mai important lucru acum este ca toată lumea, jucători, staff și fani, să fie unită. A fost un sezon foarte, foarte dezamăgitor, dar sunt încă destule puncte puse în joc și trebuie să readucem lucrurile la normal”, a declarat Alan Smith conform site-ului oficial al clubuli.

Fostul atacant și-a făcut un nume în fotbalul din Premier League la începutul anilor 2000, iar apogeul carierei i-a adus un transfer la Manchester United, în 2004, unde a și devenit campion al Angliei. Acum în vârstă de 36 de ani, Smith e de parte de look-ul avut în perioada sa de glorie.

 

Publicat: 03 01. 2017, 16:38
Actualizat: 03 01. 2017, 16:43