Thiago Silva îl așteaptă pe Rooney la PSG: „Am crezut că se rezolvă în vara asta. Are nevoie de o nouă provocare”

Fundașul brazilian al echipei Paris Saint-Germain, Thiago Silva, a declarat, duminică, pentru Daily Mirror, că își dorește ca atacantul formației Manchester United, Wayne Rooney, să ajungă la gruparea franceză cât mai repede, informează AFP.

Am crezut că Rooney va veni la Paris în această vară, dar nu mi-am perdut speranța. Jucătorul are nevoie de o nouă provocare. Sper că în ianuarie sau cel târziu în vara viitoare să fie transferat la PSG. Avem cel mai interesant proiect din Europa, iar proprietarii clubului își doresc trofee”, a spus Thiago Silva.

Wayne Rooney a fost curtat intens în această vară de Chelsea Londra, dar Manchester United a refuzat oferte primite pentru internaționalul englez.

Mediafax

Publicat: 22 09. 2013, 14:48
Actualizat: 22 09. 2013, 14:49