„Țeapa” Krasniqi. Sparta Praga nu știe cum să scape mai repede de el: „Să recupereze ceva din bani”

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

La aproape un an de când a ajuns la Sparta Praga, Ermal Krasniqi nu se regăsește. Jurnaliștii cehi susțin că oficialii echipei au de gând să-l cedeze la finalul sezonului, pentru a recupera măcar o parte din investiția făcută.

Două milioane de euro au plătit în vara lui 2024, impresionați de prestațiile pe care kosovarul le-a avut în tricoul Rapidului: șase goluri și trei pase decisive în 17 meciuri.

Giuleștenii l-au achiziționat de la CFR Cluj, în schimbul unui milion de euro. Dan Petrescu a fost cel care l-a remarcat și a insistat pentru transferul său, în 2022, după meciurile cu FC Ballkani din Conference League.

Sparta Praga vrea să-l vândă pe Ermal Krasniqi

În actuala stagiune, Krasniqi a bifat 40 de apariții pentru Sparta Praga, în toate competițiile. Chiar dacă a contribuit cu cinci goluri și patru pase decisive, antrenorul Lars Friis și conducătorii nu sunt mulțumiți.

Presa locală a dezvăluit, prin urmare, că extrema de 26 de ani va ajunge pe lista de transferuri. Rămâne de văzut ce oferte vor apărea și în ce condiții se va produce despărțirea.

„Deși Sparta a cheltuit 2 milioane de euro pe el vara trecută, ar fi mai bine să încerce să recupereze o parte din sumă și să scape rapid de Ermal Krasniqi, înainte să-și piardă complet valoarea.

 

Acest transfer pur și simplu nu a funcționat, Krasniqi nu a arătat practic nimic și cu siguranță nu este un atacant care ar trebui să rămână la Sparta. Ținând cont de suma plătită pentru el, e păcat să-l ții pe bancă. În campionat, a fost titular din primul minut în doar 33% din meciuri”, a scris ruik.cz.

Rrahmani va avea aceeași soartă: „Sparta nu se opune plecării”

Din păcate pentru el, nici Albion Rrahmani, celălalt kosovar adus de la Rapid în vara lui 2024, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Doar opt goluri și două pase decisive și-a trecut în cont până acum, în 30 de meciuri, așa că Sparta nu se va opune unui eventual transfer, dacă va obține 2,5 milioane de euro, adică jumătate din suma plătită.

„Anul trecut, Sparta l-a adus cu mare fast pe Albion Rrahmani, un adevărat «killer» în Liga Campionilor. De menționat că a arătat de câteva ori că e strălucit la finalizare. În același timp, nu este absolut deloc potrivit pentru liga cehă, nu vrea să muncească din greu, nu este familiarizat cu duelurile și atunci când nu are mingea nu se pune în slujba echipei.

 

În plus, săptămâna aceasta au apărut informații conform cărora Sparta nu se opune plecării lui Rrahmani. Formația cehă l-a cumpărat din România în august pentru 5 milioane de euro, dar acum probabil îi va fi greu să obțină măcar jumătate din sumă”, au scris cehii.

Publicat: 08 05. 2025, 14:14
Actualizat: 08 05. 2025, 15:31