„Vreți să știți cine este vinovatul?”. Tatăl lui Lionel Messi, prima reacție după plecarea de la Barcelona

Lionel Messi (34 de ani) a părăsit orașul Barcelona și va semna în cel mai scurt timp cu Paris Saint Germain, iar tatăl starului argentinian, Jorge Messi, care este și impresarul fotbalistului, a oferit o primă reacție cu privire la plecarea de la gruparea catalană.

După numeroase zvonuri și informații apărute în mediul online și în presa internațională, acum nu mai există niciun dubiu că Lionel Messi va semna cu PSG. Au apărut primele imagini cu jucătorul argentinian la plecarea pe aeroportul din Barcelona.

Asaltat de jurnaliști, la aeroport, tatăl lui Lionel Messi a aruncat vina pe clubul Barcelona pentru faptul că fotbalistul nu a mai putut continua la clubul la care a activat timp de 21 de ani, deși jucătorul a spus în conferința de presă de adio că totul s-a întâmplat din cauza Ligii Profesioniste de Fotbal, care nu și-a dat acordul pentru înregistrarea contractului.

Tatăl lui Lionel Messi, prima reacție după plecarea argentinianului de la Barcelona la PSG

„Vreți să știți cine este vinovatul? Aflați de la club”, a spus tatăl lui Lionel Messi, potrivit cotidianului AS, la plecarea de pe aeroportul din Barcelona.

Lionel Messi va semna cu PSG un contract valabil pe două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, și va câștiga în capitala Franței nu mai puțin de 35 de milioane de euro pe sezon.

De asemenea, Neymar i-ar fi oferit tricoul cu numărul 10 bunului său prieten, însă argentinianul ar fi refuzat și ar urma să îl îmbrace pe cel cu numărul 30, pe care l-a purtat și la începuturile sale la Barcelona, în urmă cu 21 de ani.

„Lionel Messi e parizian! Acord pentru un contract de trei ani, dintre care unul este opțional, între legendă și PSG. Jucătorul ajunge la Paris în această după-amiază pentru a efectua vizita medicală în această seară sau mâine dimineață”, notează jurnalistul Mohamed Bouhafsi, pe Twitter.

  • 35 de trofee a cucerit Lionel Messi în tricoul blaugrana
  • 778 de meciuri oficiale a jucat Lionel Messi la Barcelona
  • 672 de goluri a înscris starul argentinian pentru gruparea catalană
  • 305 pase de gol a oferit Leo Messi la Barcelona
Publicat: 10 08. 2021, 15:32
Actualizat: 11 08. 2021, 18:03