Surpriză de proporții pe Bernabeu!** Mourinho le mai dă o lovitură catalanilor! „Coșmarul” Barçei, aproape de a semna cu Real Madrid

Jose Mourinho și-a prelungit contractul cu Real Madrid până în 2016, portughezul având mână liberă în ceea ce privește transferurile de jucători.

„Albii” s-ar putea despărți în această vară de Gonzalo Higuain, atacantul argentinian fiind curtat insistent de cei de la PSG.

În locul acestuia, Mourinho l-ar putea aduce pe Didier Drogba, atacant pe care l-a avut sub comandă în perioada în care a antrenat pe Chelsea, jucătorul considerându-l un adevărat mentor pe portughez.

Atacantul de 34 de ani s-a despărțit în această vară de Chelsea, clubul londonez nedorind să-i prelungească înțelegerea. Drogba a fost eroul lui Chelsea în sezonul trecut al Ligii Campionilor, fiind unul dintre cei mai importanți jucători în dubla cu Barcelona, dar și în finala cu Bayern Munchen, câștigată de londonezi după penalty-uri.

Mourinho poate profita de această situație, iar cei de la Dailymail scriu că există discuții între cele două părți, ivorianul urmând să semneze un contract pe doi ani.

Atacantul ivorian este dorit de mai multe cluburi din Spania, Italia, Germania și Rusia, dar și din Asia, chinezii de la Shanghai Shenhua fiind dispuși să-i ofere un salariu colosal.

Publicat: 29 05. 2012, 10:16
Actualizat: 29 05. 2012, 10:23