Super Thereau! Fostul stelist e omul primei etape în Italia după ce a răpus-o pe Juventus, la Torino!

În timp ce Steaua nu-și găsește soluția pentru postul de vârf, francezul Cyril Thereau a marcat golul victoriei lui Udinese cu Juventus, scor 1-0, din prima etapă a campionatului italian

Fără Pirlo, Vidal și Tevez, Juventus a revenit în Serie A din postura de echipă care a dominat ultimele patru campionate. Și a dominat autoritar meciul cu Udinese, din prima etapă, fără, însă, a reuși să marcheze. O posesie de 65%, 20 de șuturi la poartă și 6 pe poartă nu au reușit să îi învingă, însă, pe friuliani. Echipa lui Stefano Colantuono s-a apărat exact și a știut să dea lovitura exact când a trebuit.

Titularizat de tehnicianul italian în atacul lui Udine, Cyril Thereau, fostul atacant al Stelei, a dat lovitura în minutul 77, venind perfect din linia a doua, după o centrare a grecului Kone. A fost al 15-lea gol marcat în 42 de meciuri de vârful francez, care a fost transferat de Udinese în sezonul trecut, de la Chievo. Și, totodată, primul eșec pe teren propriu în debutul campionatului pentru Juve, după 87 de ani! Adică în toată istoria clubului din Torino în Serie A!

 

Publicat: 23 08. 2015, 20:55
Actualizat: 23 08. 2015, 21:03