Sub ochii lui Chiricheș. Vă mai amintiți simularea lui David Luiz? VIDEO | Ce s-a întâmplat la Hull – Spurs e de 10 ori mai tare

Fază genială surprinsă în timpul partidei Hull – Spurs 1-2, din etapa a 12-a a Premier League. Mijlocașul gazdelor, Robbie Brady, a mimat o accidentare, pentru a trage de timp, dar a fost trădat de colegul său Quinn, care a avut neinspirația să trimită o minge spre acesta și să îl „demaște”.

Dacă pentru noi, românii, Hull – Tottenham a devenit un meci interesant ca urmare a faptului că Vlad Chiricheș a jucat pe toată durata celei de-a doua reprize, englezii s-au delectat cu altceva.

Având 1-0 pe tabelă și evoluând cu un om mai puțin (după eliminarea lui Ramirez, în minutul 50), gazdele au făcut tot ce a depins de ele pentru a rezista. S-a ajuns inclusiv la celebrele trageri de timp, Brady fiind printre fotbaliști care au luat cel mai des „contact” cu gazonul.

La una dintre faze, însă, mijlocașul lui Hull a fost trădat de un coechipier. În timp ce se zvârcolea, mimând o accidentare serioasă, Brady a fost lovit cu o minge de colegul său Quinn, care se pregătea pe margine pentru a intra în teren. Rezultatul? Un zâmbet larg pe fața lui Brady, semn că accidentarea nu era nici pe departe atât de serioasă.

Vezi mai jos imaginile

Faza le-a adus aminte tuturor de o altă secvență celebră, care l-a avut protagonist pe David Luiz. Pe atunci la Chelsea, fundașul a mimat o accidentare pentru a trage de timp. Chiar dacă pe arbitru l-a păcălit, camerele de filmat de pe margine l-au surprins amuzându-se copios.

Publicat: 24 11. 2014, 11:06
Actualizat: 24 11. 2014, 11:07