STRAMAC**CINE? Noul antrenor al lui Inter vine de la echipa de tineret a clubului

Chivu are un alt antrenor. Claudio Ranieri (59 de ani) a fost demis de la Inter luni seară, la doar câteva ore după ce patronul Moratti îl confirmase în funcție până la finalul sezonului. Târziu în seară, patronul interist s-a răzgândit și i-a încredințat misiunea lui Andrea Stramaccioni (36 de ani). Antrenorul de la Primavera!

Adus în septembrie pentru a „repara” dezastrul produs de Gasperini, Ranieri și-a încheiat și el afacerile cu echipa din Milano. Seria de șapte victorii consecutive a „Pompierului”, din decembrie și ianuarie, părea că repune lucrurile pe făgașul normal. Dar a urmat declinul pentru Ranieri, a cărui sentință a fost semnată după eliminarea din optimile Ligii Campionilor și după eșecul de duminică, cu Juventus (0-2), din Serie A. A șasea înfrângere în ultimele 10 meciuri, în toate competițiile! Prea mult pentru răbdarea lui Massimo Moratti.

Demiterea lui Ranieri a fost totuși o surpriză. Presa italiană lăsa de înțeles că, în ciuda rezultatelor slabe din ultima perioadă, acesta va continua până la finalul sezonului. Miza era să „stoarcă” ce se mai putea din jucători, iar din vară „cineva” să înceapă reconstrucția. Moratti n-a mai așteptat, probabil fiind convins că Ranieri nu mai poate salva corabia.

A luat Liga Campionilor! La tineret

Noul „căpitan”, dar unul ce pare de cursă scurtă, e Andrea Stramaccioni (36 de ani). O numire ciudată la prima vedere, dar un semn că Moratti începe să se îndrepte spre tineri. „E omul de care n-a auzit nici Wikipedia”, l-a caracterizat în glumă site‑ul Goal.com pe Stramaccioni, căruia o accidentare gravă i-a pus capăt prematur carierei de fotbalist, în tricoul Bolognei. De la 25 de ani a antrenat echipe de amatori, apoi a trecut și pe la echipele de juniori ale Romei, iar din vara anului trecut a preluat tineretul Interului. Cu care a dat lovitura duminică. A câștigat la Londra, la penalty-uri, în fața lui Ajax, prima ediție a „NextGen Series”, un fel de Ligă a Campionilor a echipelor de tineret. Și încrederea lui Moratti.


E un antrenor tânăr, interesant, foarte bine pregătit, dar nu un magician. O alegere totuși interesantă, într-o țară care nu dă prea mult spațiu tinerilor
Arrigo Sacchi, fost mare antrenor, acum coordonator al sectorului echipelor de juniori și tineret la naționala Italiei

Laurent Blanc și Andre Villas-Boas sunt principalii favoriți să preia din vară banca tehnică a lui Inter

8 este locul ocupat de Inter în acest moment în Serie A, la 22 de puncte de liderul Milan, cu nouă etape înainte de finalul sezonului

4 antrenori i-au urmat lui Mourinho, care a plecat de la Inter la finalul sezonului 2009‑2010 (Benitez, Leonardo, Gasperini, Ranieri)

O singură victorie în ultimele 10 partide din toate competițiile a reușit Ranieri cu Inter

Publicat: 28 03. 2012, 08:06
Actualizat: 28 03. 2012, 08:13