Ștefan Radu a anunțat pentru ce perioadă va absenta. Cât de gravă este accidentarea fundașului

Ștefan Radu (31 de ani) a efectuat câteva teste, după accidentarea din ultimul meci din Seria A, împotriva lui Empoli, și se pare că problemele de la coapsă nu sunt atât de grave. Așa cum a declarat chiar fotbalistul, „totul este bine” și poate evolua în derby-ul orașului, împotriva Romei.

Șefan Radu a fost înlocuit în repriza secundă cu Empoli, iar inițial se credea că problema îi va face să absenteze o perioadă lungă de timp. Contrar așteptărilor, după ce a efectuat câteva teste de specialitate la o clinică din Roma, Ștefan Radu a declarat, citat fiind de Football Italia, că „totul este bine” și va intra în programul normal al echipei în viitorul apropiat.

Astfel, potrivit LaLazioSiamoNoi, fundașul român va reveni chiar înaintea derby-ului cu AS Roma, programat pe 29 septembrie. Radu va rata, însă, 3 partide, cu Apollon, în grupele Europa League, și cu  Genoa și Udinese, în campionat. 

Publicat: 20 09. 2018, 11:21
Actualizat: 20 09. 2018, 11:22