Start de campionat cu victorie pentru Sporting Lisabona, scor 2-1 cu Tondela

Formația Sporting Lisabona a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa nou-promovată Tondela, în primul meci al ediției 2015/2016 a campionatului Portugaliei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Joao Mario ’15 și Adrien Silva ’90+8 (penalti).

Pentru Tondela a înscris Luis Alberto, în minutul 58.

Partidele Belenenses – Rio Ave și FC Porto – Vitoria Guimaraes au loc sâmbătă, meciurile Uniao Madeira – Maritimo, Vitoria Setubal – Boavista, Moreirense – Arouca, Sporting Braga – Nacional și Benfica – Estoril se vor disputa duminică, iar întâlnirea Pacos Ferreira – Academica este programată luni.

 

Publicat: 15 08. 2015, 10:14
Actualizat: 15 08. 2015, 10:15