Standard, la 18 puncte de liderul Anderlecht!** Boloni a răbufnit: „Lăsați-mă în pace!”

Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a
recunoscut, după eșecul suferit de echipa sa, cu lanterna roșie a
campionatului belgian, Roulers (0-1), că elevii săi au avut o
evoluție modestă, dar a refuzat să vorbească de viitorul său la
formația din Liege, potrivit La Derniere Heure.

„Spunem că suntem ambițioși, că vrem să câștigăm totul.
Totuși, acestea sunt doar vorbe în vânt, dacă nu reușim să le
traducem în fapte. Nu pot scoate nimic pozitiv după acest joc. La
meciul contra echipei AZ Alkmaar comportamentul echipei și
performanțele sale s-au dovedit extrem de bune. Cu Roulers însă, nu
am eliminat nici oboseală mentală, nici cea fizică ce a rezultat
după acea seară pozitivă”
, a punctat Boloni

După eșecul de sâmbătă, Standard Liege se află pe locul șapte
(26 de punte), la 18 puncte de ocupanta primului loc a
campiontului, Anderlecht Bruxelles, iar Boloni precizează că,
pentru moment, titlul de campioană nu se mai poate lua în discuție.
„În situația noastră actuală, alte probleme cer toată
atenția noastră. Multe alte probleme”
, a punctat
antrenorul român

Întrebat de jurnaliștii belgieni dacă se teme de postul său pe
banca tehncă a echipei din Liege, Boloni a răspuns:
„Lăsați-mă în pace”.

Cotidianul La Derniere Heure se întreabă, în ediția sa on-line,
dacă Boloni mai este capabil să mai rezolve acestă situație în care
se află Standard, cerând conducerii clubului să ia măsuri „pentru a
opri acest abces”. „Antrenorul mai poate reaprinde focul?
Conducerea trebuie, extrem de rapid să ia măsuri pentru a stopa
acest abces. Boloni nu mai pare nici chiar iritat, ci pare copleșit
aflat în dificultate, dar și puțin resemnat”
, noteză
publicația citată.

MEDIAFAX

Publicat: 14 12. 2009, 12:23
Actualizat: 14 12. 2009, 12:25