Spectacol și dramatism în primul derby al sezonului în Premier League: Tottenham – Chelsea 1-2! Meciul contrastelor, cu un autogol al unui atacant și o „dublă” a unui fundaș

Chelsea a câștigat primul derby al sezonului în Premier League, 2-1 cu Tottenham, pe Wembley, într-un meci în care eroul s-a numit Marcos Alonso.

Etapa a doua a noii stagiuni a adus duelul dintre echipele care s-au luptat pentru titlu anul trecut, iar Tottenham – Chelsea nu a fost lipsit de spectacol și a oferit 28 de șuturi spre poartă, opt pe spațiul porții, 14 cornere, un gol superb și un autogol marcat de un…atacant. Startul distracției a fost dat de Marcos Alonson, în minutul 24, spaniolul lui Chelsea deschizând scorul cu o lovitură liberă executată superb, direct în vinclul porții lui Hugo Lloris.

Imediat după reușita ibericului, Conte a făcut un mic pas în spate, iar Tottenham a controlat meciul, și-a creat ocazii și a avut posesia. Eforturile liniei ofensive care i-a conținut pe Eriksen, Alli și Kane, aflat în căutarea golului cu numărul 100 pentru Spurs în tate competițiile, au fost răsplătite, totuși, foarte târziu. Introdus pe teren în minutul 79 în locul vedetei Morata, vârful Batshuayi a pus capul greșit la o centrare a lui Eriksen, a trimis în propria poartă, iar derby-ul Londrei se îndrepta spre un egal.

Doar că Marcos Alonso a avut alte planuri. Unul dintre cei mai ofensivi fundași din Premier League, spaniolul a primit o pasă excelentă de la Pedro, în minutul 88, a șutat puternic la colțul scurt, execuția sa l-a păcălit pe Lloris, iar Chelsea a plecat cu trei puncte de pe Wembley, la o săptămână după ce pierdea incredibil acasă, 2-3 cu Burnley.

Ambele echipe au trei puncte după primeșe două etape, în timp ce liderii din Premier League sunt Manchester United, Huddersfield și West Brom, toate cu maximum de puncte.

Publicat: 20 08. 2017, 20:04
Actualizat: 20 08. 2017, 20:05