SPECIAL | Drama prin care a trecut ultimul jucător transferat de Real Madrid. La 11 ani și-a pierdut tatăl, a ajuns într-un scaun cu rotile, iar medicii i-au spus că nu va mai juca niciodată fotbal

Ferland Mendy (24 de ani) a fost prezentat oficial la Real Madrid, însă în spatele său se află o poveste incredibilă. Pe scurt, trebuie să știți că Ferland și-a pierdut tatăl la vârsta de 11 ani, iar la 14 ani medicii i-au spus că trebuie să renunțe la fotbal. Acum, Ferland Mendy va fi antrenat de Zinedine Zidane, la cel mai galonat club al lumii.

Olympique Lyon a încasat 48 de milioane de euro din partea Realului, pentru a accepta să-l cedeze pe Ferland Mendy la Madrid. Fundașul stânga se află pe val și vrea cu orice preț să se impună sub comanda lui Zinedine Zidane. Dincolo de prezentarea grandioasă de care a avut parte, Ferland are în spate o poveste de viață de-a dreptul impresionantă.

Mendy s-a născut la periferia Parisului, iar la 11 ani a rămas fără tată. La un an de la tragedie, Mendy s-a apucat de fotbal. Inițial a evoluat pe postul de atacant. La doi ani după ce s-a apucat de fotbal a traversat momente cumplite. Medicii i-au spus că trebuie să renunțe la fotbal, dar Mendy nu a cedat. Francezul a fost diagnosticat cu artroza de șold, iar timp de șase luni a fost nevoit să folosească un scaun cu rotile. Mai apoi a început să meargă din nou, după ce tratamentul a dat roade. Mendy s-a recuperat într-un mod miraculos, astfel că a fost capabil să revină pe terenul de fotbal.

„Am stat șase luni în spital, unde am fost obligat să mă deplasez numai cu ajutorul scaunului cu rotile. Apoi am învățat să merg din nou. Acum am semat cu Real Madrid! Viața e cu adevărat incredibilă”, a spus Mendy, după ce a ajuns la Madrid.

Ferland Mendy a semnat cu Real Madrid

Mendy a recunoscut într-un interviu acordat recent că după cele șase luni petrecute în scaunul cu rotile, i-a fost foarte greu să revină pe teren: „M-am întors la antrenamente după opt luni, dar la început jucam mizerabil. Eram un dezastru, dar am muncit enorm de mult ca să revin la un nivel decent. Am plecat de la Academia lui PSG și am decis să semnez cu Le Havre, iar mutarea a fost una inspirată”, a spus Mendy. Până să înceapă antrenamentele cu Le Havre, Mendy a jucat un an și pentru amatorii de la Mantois 78.

Le Havre l-a vândut la Lyon în 2017, în schimbul a 5 milioane de euro, iar acum Real Madrid l-a cumpărat pentru 48 de milioane de euro. A strâns 59 de meciuri pentru noua echipă a lui Ciprian Tătărușanu, unde a reușit să impresioneze mai ales în Liga Campionilor. Acum se va duela cu Marcelo pentru un post de titular la Real Madrid, la zece ani după ce medicii i-au spus că nu va mai putea juca niciodată fotbal de performanță.

 

 

Publicat: 20 06. 2019, 10:29
Actualizat: 20 06. 2019, 10:52