Spaniolul Bojan Krkic, pregătit să schimbe naționala. Fotbalistul dorește să evolueze pentru țara de origine a tatălui său

Bojan Krkic (26 de ani), în prezent legitimat la Stoke City, a ales pentru ce națională dorește să evolueze, după ce nu s-a mai regăsit în lotul Spaniei, pentru care are doar un meci jucat. Astfel, fotbalistul este în discuții avansate de a juca pentru Serbia, țară pentru care este eligibil datorită originilor tatălui său.

Federația de Fotbal din Serbia a mai avut o tentativă de a-l convinge pe Bojan să evolueze pentru naționala lor, în 2008, dar fotbalistul legitimat pe atunci la Barcelona a ales naționala Spaniei, pentru care a jucat doar un meci, împotriva Armeniei. 

În acest moment, acel singur meci reprezintă singurul impediment pentru cele două părți să ajungă la un consens, din cauza articolului 18 din Regulamentul FIFA. Astfel, Bojan nu va putea evolua pentru Serbia la un Campionat Mondial, ci doar într-o campanie a Campionatului European. Astfel, Federația de Fotbal din Serbia se gândește serios la opțiunea Bojan, întrucât acesta a evoluat deja pentru o altă reprezentativă.

Bojan Krkic este un produs al Barcelonei, pentru care a evoluat între 2007-2011, dar echipă care s-a dovedit o pălărie prea mare pentru fotbalist. Au urmat două sezoane la Roma, un împrumut la Milan și revenirea la Barcelona, în 2013. Din păcate pentru el, a fost împrumutat imediat de clubul mamă la Ajax, pentru un sezon, iar din 2014 evoluează pentru Stoke City cu care mai are contract până în 2020.

În acest moment, Krkic este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 10 milioane de euro. 

Publicat: 20 09. 2016, 18:13
Actualizat: 20 09. 2016, 19:44