Spaniolii trag linie cu Horațiu Moldovan şi îi dau vestea, nu tocmai bună! Poate debuta pe stadionul Metropolitano, dar pentru o altă echipă, nu pentru Atletico Madrid

ESP: UD Almeria v Atletico de Madrid - La Liga EA Sports ALMERIA, SPAIN - FEBRUARY 24: Horatiu Moldovan of Atletico de Madrid during the match between UD Almeria and Atletico de Madrid of La Liga EA Sports on February 24, 2024 at Power Horse Stadium in Almeria, Spain. Photo by Copyright: xSamuelxCarrenox SAM_5648,Image: 850364132, License: Rights-managed, Restrictions: Credit images as "Profimedia/ IMAGO", Model Release: no
Vezi galeria foto - 6 poze

Spaniolii au venit cu o veste pentru Horațiu Moldovan, dar aceasta nu este una îmbucurătoare pentru portar! Va putea debuta pe stadionul Metropolitano, dar nu în tricoul lui Atletico Madrid.

Horațiu Moldovan a semnat cu gruparea din Spania la sfârșitul lunii ianuarie, iar clauza de reziliere achitată de Atletico Madrid a fost de 800.000 de euro.

Până acum, goalkeeper-ul a avut statutul de rezervă neutilizată la toate meciurile disputate de spanioli, lucru de înțeles, dat fiind că Moldovan concurează pentru postul de titular cu unul dintre cei mai buni portari ai lumii, Jan Oblak.

Spaniolii trag linie cu Horațiu Moldovan şi îi dau vestea

Presa din Peninsulă a scris că fostul jucător de la Rapid ar putea debuta pe arena Metropolitano, însă nu pentru „roș-albi”, ci pentru reprezentativa României, căci acolo se va disputa, pe data de 26 martie, partida amicală dintre selecționata țării noastre și cea a Columbiei.

„Noul jucător al lui Atlético Madrid, Horatiu Moldovan, a jucat un rol-cheie în ceea ce privește calificarea României și ar putea debuta pe Metropolitano în acest meci, înainte să o facă pentru Atlético, acolo unde Jan Oblak este portarul numărul 1”, au scris spaniolii de la Atleti Info.

Convocarea lui Horațiu Moldovan pentru EURO 2024, pusă sub semnul întrebării

Leo Toader, antrenor cu portarii la naționala condusă de Edi Iordănescu, a anunțat că va călători la Madrid pentru a vedea cu exactitate în ce situație se află Horațiu Moldovan, semn că există emoții cu privire la convocarea lui pentru EURO 2024.

„Deocamdată, e un semn de întrebare. Nu există nicio hotărâre decisivă. Să avem răbdare că poate va juca, poate i se va oferi șansa. Nu pot să iau hotărâri acum. Dar, o spun clar: cum a avut și Niță problemele de la Sparta și nu a jucat opt luni, e greu! Dacă ai șanse în primele luni, când nu-ți pierzi din ritm încă, după 4-5 luni va fi foarte greu să fii la forma pe care ai avut-o.

Sper ca el să prindă niște meciuri, am ținut legătura în permanență cu el. M-am interesat de modul cum se lucrează acolo. Nu am ajuns încă să-l văd la antrenamente, are abia o lună și ceva. Am să-mi fac timp să ajung și la el după acțiunea asta din martie, prin aprilie să mă duc să îl văd la antrenamente. Mă voi duce în mod oficial, așa am fost peste tot.

Am fost la Nantes când era Tătărușanu, am fost la Ranieri în birou, am stat de vorbă. Am fost la Notthingham Forest, te duci ca oficial, oamenii te primesc, te lasă la antrenament. Pe mine mă interesează ce se întâmplă înainte de meci, pentru că nu prea am timp la echipa națională să-i perfecționez”, a declarat Leo Toader, potrivit Fanatik.

Publicat: 06 03. 2024, 10:07
Actualizat: 06 03. 2024, 10:09