Presa spaniolă, concluzie tragică despre Ianis Hagi. Ibericii îi dau peste nas „Regelui” și anunță că fiul său nu mai are niciun viitor la Deportivo Alaves

Deportivo Alaves, echipa la care este împrumutat Ianis Hagi, a pierdut cu Osasuna, scor 0-1, în etapa cu numărul 27 din La Liga.

După meci, presa spaniolă l-a distrus pe român și a tras o concluzie dură în privința sa.

Presa spaniolă, concluzie tragică despre Ianis Hagi. Ibericii îi dau peste nas „Regelui” și anunță că fiul său nu mai are niciun viitor la Deportivo Alaves

Ianis Hagi, jucătorul pe care Alaves l-a adus împrumut de la Rangers, a fost rezervă în meciul cu Osasuna, scor 0-1.  Românul a intrat în minutul 86 în locul lui Rioja, însă nu i-a impresionat deloc pe spanioli. Ibericii deja și-au pierdut răbdarea cu fiul lui Gică Hagi și au ajuns la concluzia că acesta nu a reușit să se impună la echipă.

„Pe lângă prestația sa discretă din meciul cu Osasuna, adevărul este că Hagi, în ciuda așteptărilor generate după transferul său, nu a reușit să se impună la Alaves”, a scris publicația noticiasdealava.eus.

Gică Hagi își apără fiul și le răspunde contestatarilor: „A făcut diferența! Ce vreți mai mult ca să vă convingeți?”

Gică Hagi a venit cu un mesaj dur pentru contestatarii fiului său și a spus că Ianis deja se numără printre cei mai experimentați jucători de la națională.

„Ianis are contract cu Rangers, la vară revine acolo. A ieșit în sondaj, când s-a votat, că e dorit de toți. E jucătorul lui Rangers, nu îl salvează tata, între ghilimele. Nu se mai poate, îmi vine să râd când văd asta! Nici dacă vrem nu mai poate veni înapoi.

A ajuns la un nivel. Cred că nivelul lui Ianis este de primii 3 ai României ca experiență internațională. A jucat afară, a reușit afară, are meciuri în cupele europene.

A câștigat premiul de cel mai bun jucător și la noi în țară și afară! Sunt fapte, lucruri concrete. În toamnă, când a fost greu și presiune mare, a făcut diferența. A făcut diferența! A ieșit cel mai bun, jucătorul cu randamentul cel mai bun! Ce vreți mai mult ca să vă convingeți? Ce vreți mai mult de la un jucător care iubește România?

Vă amintesc că s-a calificat la seniori, s-a calificat de două ori la U21. În octombrie, toată toamna, a făcut diferența venind după un an de accidentare (n.r. – marcând golul victoriei în meciul decisiv cu Israel)”, a spus Gică Hagi.

Publicat: 07 03. 2024, 17:39
Actualizat: 07 03. 2024, 18:39