FC Barcelona vrea să scape de 4 fotbaliști în perioada de transferuri din ianuarie: cine sunt primii jucători pe care Ronald Koeman îi dă afară

FC Barcelona va deschide larg ușa clubului pentru ca Junior, Umtiti, Matheus și Braithwaite să poată pleca.

Echipa catalană vrea să reducă numeric lotul de jucători în perioada de transferuri din ianuarie.

Reconstrucția Barcelonei a început în vară cu nu mai puțin de 7 jucători de la prima echipă care au plecat de la club, dar procesul în sine este departe de a se fi încheiat.

FC Barcelona și Ronald Koeman au pregătit lista fotbaliștilor la care renunță: 4 nume au fost alese deja! Junior Firpo e ca și cedat

În afara lui Riqui Puig și a lui Carles Alena, cărora le va fi permis să plece sub formă de împrumut pentru a juca la alte echipe, Barca muncește din greu la vânzarea lui Junior Firpo, Samuel Umtiti, Matheus Fernandes și Martin Braithwaite.

Cel mai avansat este cazul lui Junior, care are mai multe cluburi din Italia interesate de serviciile sale. Napoli și Inter sunt dornice de un împrumut al jucătorului, cu opțiune pentru un transfer definitiv.

Barcelona nu este dispusă să se despartă de fotbalistul ei pentru o sumă mai mică de 20 de milioane de euro, mai ales că fosta sa echipă, Real Betis, deține un procent dintr-un viitor transfer.

Samuel Umtiti, de la titular de drept, la surplus

Samuel Umtiti este și el scos pe piața transferurilor. Francezul ar fi dispus să evolueze și sub formă de împrumut la o altă echipă, după ce s-a chinuit să revină la forma sa fizică obișnuită, în urma unei accidentări care l-a ținut pe margine până acum.

În vară, au existat mai multe echipe dispuse să facă oferte pentru a-l transfera pe fundașul născut în Camerun, dar nimeni nu a putut să satisfacă pretențiile sale financiare și nimic nu s-a mai concretizat.

Francezii de la Lyon sunt de acord să îl ia înapoi în Ligue 1, cât timp echipa de pe Camp Nou este de acord să acopere cheltuielile cu salariul fotbalistului, iar cei de la Roma au rămas în expectativă și monitorizează atent situația lui Umtiti.

Enigma Matheus, fotbalistul care nici măcar nu a fost prezentat

Cazul lui Matheus Fernandes este probabil cel mai ciudat dintre toate. Fotbalistul știe că nu va primi nicio șansă de a juca din partea lui Ronald Koeman și el nici măcar nu a fost prezentat oficial ca fotbalist al primei echipe a catalanilor.

Clubul crede că jucătorul este prost sfătuit de cei din anturajul său, mai ales că reprezentanții săi au refuzat ideea unui împrumut în Ligue 1, la Monaco, atunci când a existat interes în acest sens, din partea grupării franceze.

Acum, Barcelona ar putea să-i dea o mână de ajutor fotbalistului și să accepte o ofertă pentru el de la echipele interesate din Spania și Portugalia.

Vor să scape de Braithwaite pentru a-l aduce pe Depay

Al patrulea nume de pe listă este cel al danezului Braithwaite. El a fost un jucător ghinionist, pe care Barcelona l-a cumpărat de la Leganes pentru 18 milioane de euro, cu gândul de a-l vinde în vară.

Între timp a lovit pandemia cumplită de coronavirus și Braithwaite nu a mai apucat să impresioneze nici pentru Danemarca, la turneul final al Euro 2020, care a fost amânat pentru 2021.

Braithwaite nu vrea să plece de bună voie de la Barcelona și crede că va mai primi șanse de a juca pentru catalani, dar reprezentanții săi sunt mai realiști și știu că trebuie să caute o altă echipă pentru atacantul danez.

Vârful catalanilor are o reputație foarte bună în Premier League și clubul de pe Camp Nou speră să îl împrumute la o echipă din Anglia cu obligația de a-l transfera definitiv. Pentru Barcelona este obligatoriu ca danezul să plece pentru a-i face loc lui Memphis Depay.

Publicat: 18 11. 2020, 23:41