FC Barcelona nu renunță la Andrei Rațiu. Ziarul de casă al catalanilor a dezvăluit noua sumă cerută de Rayo pentru transferul românului

Foto: Profimedia 13.02.2025
Vezi galeria foto - 8 poze

FC Barcelona nu renunță la gândul de a-l transfera pe Andrei Rațiu. Unul din ziarele de casă ale catalanilor a dezvăluit noua sumă cerută de Rayo Vallecano în schimbul românului.

Rațiu este monitorizat de mult timp de reprezentanții clubului „blaugrana” și speră să-l transfere pe fotbalistul în vârstă de 26 de ani vara viitoare, după ce în această iarnă nu au avut șanse de reușită.

FC Barcelona nu renunță la Andrei Rațiu. Noua sumă cerută de Rayo Vallecano în schimbul românului

Deși ținta de a-l transfera pe Andrei Rațiu era tot mai îndepărtată, conducerea celor de la FC Barcelona nu a renunțat la ideea de a-l aduce pe român pe „Camp Nou”.

Șefii catalanilor puseseră deja ochii pe un alt apărător, un tânăr brazilian ce se recomandă a fi „Noul Dani Alves”, dar se pare că nu renunță nici la varianta de a-l cumpăra și pe internaționalul român.

Unul dintre ziarele de casă ale clubului catalan a dezvăluit care este noua sumă de transfer cerută de reprezentanții lui Rayo Vallecano în schimbul fundașului care impresionează la clubul din Madrid. Rațiu are o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro, iar fosta sa echipă, Villareal deține 50% din drepturile federative ale jucătorului, dar Vallecano cere Barcelonei zece milioane în schimbul fotbalistului, notează sport.es.

Andrei Rațiu, indispensabil pentru Rayo Vallecano

Antrenorul lui Rayo Vallecano, Inigo Perez, consideră că Andrei Rațiu este un jucător indispensabil pentru formația sa și nu dorește ca românul să plece de la clubul din capitala Spaniei, mai ales că sunt șanse mari ca Vallecano să termine pe un loc ce ar asigura prezența în cupele europene la finalul sezonului.

În acest sezon, Rațiu a jucat în 22 de partide pentru Rayo în toate competițiile, a marcat un gol și a oferit două pase decisive. Apărătorul român mai are contract cu Vallecano până în vara anului 2028. Potrivit transfermarkt.com, cota de piață a lui Rațiu este de șapte milioane de euro.

  • La echipa națională, Rațiu a strâns 22 de partide și a marcat un gol

 

Publicat: 13 02. 2025, 11:10
Actualizat: 13 02. 2025, 11:11