Dezvăluiri uluitoare ale lui Kevin Prince Boateng, după perioada petrecută la FC Barcelona! Acuzații fără precedent aduse catalanilor: „Mi-au spus că trebuie să zic că Messi e cel mai bun pentru că altfel nu voi juca, deși îl iubesc pe Cristiano Ronaldo! A fost una dintre cele mai mari minciuni”

Barcelona's Argentinian forward Lionel Messi (C) celebrates with Barcelona's Spanish defender Gerard Pique (L) and Barcelona's Ghanaian midfielder Kevin-Prince Boateng after scoring a goal during the Spanish League football match between Barcelona and Real Valladolid at the Camp Nou stadium in Barcelona on February 16, 2019.,Image: 414241671, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Kevin Prince Boateng (36 de ani) a fost o prezență mai degrabă meteorică în lotul celor de la FC Barcelona în a doua jumătate a sezonului 2018-2019, ghanezul nereușind să se impună la formația „blaugrana”, unde a jucat sub formă de împrumut. La mai bine de patru ani de la plecarea de pe Camp Nou, fostul mijlocaș face o serie de dezvăluiri uluitoare care îl au în centru pe Leo Messi, dar vorbește în premieră și despre ce a fost forțat să facă pentru a avea „dreptul” să evolueze în tricoul catalanilor!

Dezvăluiri uluitoare ale lui Kevin Prince Boateng, după perioada petrecută la FC Barcelona: acuzații fără precedent aduse catalanilor

Fostul fotbalist a participat la podcastul VIBE with FIVE, găzduit de fostul mare jucător al celor de la Manchester United, Rio Ferdinand, și a dezvăluit minciuna imensă pe care a fost nevoit să o spună public atunci când a semnat cu Barcelona pentru a avea o șansă de a evolua pe Camp Nou.

Concret, deși se declară un fan înrăit al celor de la Real Madrid și al lui Cristiano Ronaldo, Kevin Prince Boateng a fost obligat să declare că îl consideră pe Lionel Messi cel mai bun fotbalist al lumii. În caz contrar, ghanezul n-ar fi bifat nici măcar un minut în tricoul „blaugrana”.

Îmi amintesc că când am ajuns la Barcelona m-au întrebat imediat cine este cel mai bun jucător din lume. Trebuia să spun că a fost Lionel Messi, am mințit. A fost una dintre cele mai mari minciuni din viața mea. În mod normal spun mereu adevărul, dar am mințit pentru că era singura modalitate de a purta tricoul Barcelonei.

Am susținut mereu Real Madrid când eram adolescent. Îl iubesc pe Cristiano Ronaldo. Dar mi-au spus că trebuie să spun asta, altfel nu voi juca”, a povestit Kevin Prince Boateng, în podcastul „VIBE with FIVE”, găzduit de fostul fotbalist Rio Ferdinand.

Împrumutat de Sassuolo la FC Barcelona în a doua jumătate a sezonului 2018-2019, Kevin Prince Boateng a rămas doar șase luni pe Camp Nou și a adunat numai patru meciuri în toate competițiile, fără a contribui decisiv la vreun gol. Ajuns la vârsta de 36 de ani, ghanezul și-a anunțat retragerea din fotbal în această vară, după ce a evoluat în ultimul sezon la Hertha Berlin.

Te iubesc. Dar aici se încheie pentru mine. Mulțumesc, fotbal, pentru tot”, a fost mesajul scurt al lui Boateng, pe Instagram.

Dezvăluiri fără precedent despre Messi: „E căpitan, dar nu vorbește!”

Kevin Prince Boateng nu l-a „iertat” nici pe Leo Messi. Ghanezul a dezvăluit că argentinianul nu posedă toate calitățile necesare pentru a fi un veritabil căpitan și, mai mult, a povestit ce îl frământa pe sud-american cu privire la rivalul Cristiano Ronaldo.

„El (Messi) este căpitanul, dar nu vorbește. Am vorbit o dată la duș pentru că a întrebat dacă este greu să marchezi în Italia pentru că Ronaldo era acolo în acel moment și a arătat rivalitatea dintre ei. I-am spus că a fost mai dificil ca Ronaldo să fie acolo și a marcat în fiecare meci timp de trei ani. Oamenii uită prea ușor ce a făcut acolo”, a adăugat Boateng.

Publicat: 04 10. 2023, 14:00