Cutremurător! S-a aflat cauza decesului doctorului Barcelonei
Vestea trecerii în neființă a doctorului celor de la FC Barcelona la doar 40 de ani a șocat întreaga lume sportivă. Se pare că medicul Carles Minarro a suferit un atac de cord.
Tragedia a avut loc chiar înaintea meciului cu Osasuna din La Liga, partida fiind astfel amânată.
De ce a murit doctorul Barcelonei la 40 de ani. „Un om iubit de toată lumea”
Duelul din etapa 27 a campionatului spaniol a fost amânat la cererea președintelul FC Barcelona, Juan Laporta, care a transmis și un comunicat cu privire la această tragedie. Medicul lucra pentru echipa catalană încă din 2017.
„Vreau să anunț moartea doctorului echipei noastre, Carles Minarro, un om iubit de toată lumea, care a fost găsit fără suflare în această seară, în camera de hotel din cantonamentul echipei.
E o veste foarte tristă, suntem în stare de șoc. Le-am contactat pe mama și pe soția victimei. Am vrut să le transmis condoleanțe. Am vrut să știe imediat. Lasă în urmă doi copii, Gerard și Anna. Soția sa a fost foarte afectată, trebuie să fim alături de familia lui.
Din respect pentru Carles Minarro, familia lui, jucători și toată lumea, a fost cel mai bine să amânăm meciul. Vreau să le mulțumesc tuturor care au contribuit la luarea acestei decizii”, a transmis președintele clubului Joan Laporta, potrivit Marca.
- Carles Minaro a mâncat alături de staff, după care a urcat în camera de hotel pentru a se odihni, însă, din păcate, acesta nu s-a mai trezit, suferind un atac de cord.
Cum a reacționat președintele Osasunei: „Am acceptat imediat, pentru că ne putem afla toți în această situație”
Meciul dintre cele două echipe a fost amânat chiar cu o ora înainte de a începe din cauza tragediei în semn de respect, iar președintele Osasunei, Luis Sabalza, și-a prezentat condoleanțele față de Barcelona și familia medicului decedat.
„Am aflat pentru că ne-a spus Barcelona. În primul rând, aș dori să aduc condoleanțe familiei celui decedat și Barcelonei. Am acceptat imediat, pentru că ne putem afla toți în această situație. Nu am ridicat nicio obiecție privind suspendarea meciului, pentru că nu se poate juca un meci știind că o persoană cu care ai locuit permanent nu mai este acolo”
Cluburile au trebuit să ajungă la o înțelegere, așa cum era logic și firesc. Apoi arbitrul decide dacă jocul poate fi jucat sau nu. Arbitrul a considerat că decizia este corectă și meciul a fost suspendat”, a declarat Luis Sabalza, potrivit DAZN.