Chelsea negociază cu Gavi, starul de 18 ani al Barcelonei care în acest sezon a jucat 40 de meciuri oficiale! Spaniolii au dezvăluit lovitura pe care ar putea să o primească gruparea de pe Camp Nou

Chelsea negociaza cu Gavi, starul de 18 ani al Barcelonei care in acest sezon a jucat 40 de meciuri oficiale! Spaniolii au dezvaluit lovitura pe care ar putea sa o primeasca gruparea de pe Camp Nou
Vezi galeria foto - 4 poze

Gavi, mijlocaș central în vârstă de 18 ani, a fost contactat recent de oficialii lui Chelsea pentru a i se propune un contract pe Stamford Bridge din vară. Gavi este unul dintre cei mai importanți jucători ai Barcelonei în acest moment.

Chelsea profită de problemele Barcelonei și vrea să îl transfere pe Gavi

Gavi, unul dintre jucătorii de bază pe care Xavi îi are la Barcelona, ar putea ajunge la Chelsea în vară, potrivit celor mai recente informații puse la dispoziție de jurnaliștii spanioli. În septembrie 2022, Gavi a semnat prelungirea pe Camp Nou până în vara lui 2026, însă noul său contract nu a putut fi înregistrat, deoarece Liga Spaniolă nu l-a autorizat. Motivul? Barcelona depășește în continuare plafonul masei salariale, iar regulamentul nu permite înregistrarea unor noi înțelegeri în acest context. În primă fază, catalanii contestat decizia și au avut câștig de cauză, dar ulterior Liga Spaniolă a făcut apel și a întors soarta procesului.

O decizie finală urmează să fie luată în viitorul apropiat, însă până atunci Chelsea vrea să profite și să îl convingă pe Gavi că proiectul pus la cale pe Stamford Bridge este mai atrăgător decât cel de pe Camp Nou. Jurnaliștii spanioli de la AS.com au aflat că mai mulți oficiali ai clubului Chelsea, între care și directorul sportiv, Cristopher Vivell, au luat deja legătura direct cu Gavi și au început negocierile. Cele două părți s-au întâlnit în urmă cu trei săptămâni la Madrid, iar dacă Barcelona nu își va rezolva urgent problemele, Gavi ar putea fi tentat să accepte propunerea de a merge în Premier League.

În același timp, spaniolii amintesc și de negocierile pe care Luis Enrique le-a purtat recent cu șefii lui Chelsea. Fostul selecționer al Spaniei încă are șanse mari să ajungă pe Stamford Bridge la finalul acestui sezon, iar o înțelegere a acestuia cu gruparea londoneză ar putea avea un impact puternic și în decizia lui Gavi.

Gavi este preferatul lui Xavi de la Barcelona

Nu mai puțin de 40 de meciuri oficiale a jucat Gavi pentru Barcelona în acest sezon, reușind să marcheze două goluri și să ofere șase pase decisive. În La Liga, mijlocașul în vârstă de 18 ani a evoluat în 27 din totalul de 28 de partide.

În ciuda vârstei fragede pe care o are, Gavi este deja un jucător extrem de important pentru catalani, iar Xavi nu ezită să îl laude de fiecare dată când are ocazia:

„Am rămas fără cuvinte. E pasiune pură, suflet pur! Îmi pare rău când nu joacă, e „contagios” pentru echipă, deși are numai 18 ani. Este incredibil cât suflet pune.

Este un băiat care ne încântă pe toți, își pune sufletul și caracterul la bătaie, iar asta este contagios. Este un lider înnăscut, vine din interiorul lui. Iar patima de care dă dovadă este spectaculoasă.

Nu obosesc niciodată să-l laud, băiatul ăsta nu are limite”, declara antrenorul Barcelonei, în ianuarie, după victoria cu 3-1 în fața Realului din Supercupa Spaniei.

90 de milioane de euro este cota de piață a lui Gavi, potrivit Transfermarkt.

Publicat: 11 04. 2023, 11:31