Ce își cumpără Florin Manea dacă îl transferă pe Radu Drăgușin la Real Madrid. Doar astronauții mai au așa ceva: pe ce va da banii de la Florentino Perez

Florin Manea a anunțat ce are de gând să își cumpere în cazul în care Radu Drăgușin (21 de ani) va reuși să ajungă, în viitor, la Real Madrid.

Fundașul central care va juca la EURO 2024 pentru „tricolori” a devenit, în această iarnă, cel mai scump român vândut în fotbal. Englezii de la Tottenham au plătit 25 de milioane de euro în schimbul său, iar suma poate să ajungă la 30 de milioane de euro, dacă vor fi îndeplinite bonusurile de performanță prevăzute în contract.

Acum, unul dintre impresarii săi, Florin Manea, deja visează că Radu Drăgușin va ajunge într-o bună zi la Real Madrid și a anunțat ce are de gând să facă dacă acesta va reuși să semneze cu clubul din capitala Spaniei.

Ce își cumpără Florin Manea dacă îl transferă pe Radu Drăgușin la Real Madrid. Doar astronauții mai au așa ceva: pe ce va da banii de la Florentino Perez

Impresarul Florin Manea a promis că, în cazul în care fotbalistul Radu Drăgușin va ajunge, într-o bună zi, la Real Madrid, își va cumpăra o cască de astronaut și va apărea cu ea pe cap la televizor.

„Ar fi culmea să spui că nu îţi doreşti să ajungi la Real Madrid. Era un target, cel mai înalt pe care ni l-am pus în 2018. Dar eu zic că şi la Tottenham… Și dacă nu ar ajunge la Real Madrid şi ar rămâne la Tottenham, este un club foarte mare.

(Reporter: Dacă Radu Drăguşin ajunge la Real Madrid, te laşi de meserie? Îţi faci vreun palat?) Nu, nu sunt cu palatele. Iar o să spună cei de la Tottenham că zic că vreau eu să-l transfer. Nu.

Aş vrea să aibă o carieră la nivel înalt. Am zis că-mi iau o cască de astronaut, că sunt galactic şi vorbesc spaniola. O să apar cu ea la TV. Dar, deocamdată ne gândim doar la Tottenham”, a spus Florin Manea, potrivit AS.

Reacția antrenorului de la Tottenham după transferul lui Radu Drăgușin

Ange Postecoglu, antrenorul celor de la Tottenham, s-a declarat mulțumit că a reușit să îl transfere pe Radu Drăgușin, de la Genoa, în această iarnă.

„În primul rând, sunt mulțumit că ne-am atins rapid țintele din acest mercato, un fundaș central și un jucător de atac, cu Radu Drăgușin și Timo Werner. Amândoi au profitat de aceste zile de pregătire și s-au adaptat la ce este aici.

A fost o săptămână bună de pregătire, nu mai dură față de ceea ce facem de obicei, dar dusă la un nivel ridicat. Cu Radu și Timo în lot, am ridicat nivelul în tot ce am realizat.

S-au adaptat bine. I-am urmărit cum s-au antrenat și cum s-au integrat stilului nostru de pregătire. Amândoi s-au adaptat deja, se simt bine alături de colegi. Au pătruns într-un grup bun. Și clubul s-a străduit să-i facă să se simtă bine și amândoi sunt extraordinari”, a spus Ange Postecoglu.

Publicat: 26 01. 2024, 14:54
Actualizat: 26 01. 2024, 15:11