Carlo Ancelotti a numit cel mai bun fundaș central al lumii: „El e, dar nu e perfect, pentru că nu e foarte frumos”

Carlo Ancelotti l-a nominalizat pe Eder Militao ca fiind cel mai bun fundaș central din lume la ora actuală datorită prestațiilor sale în tricoul lui Real Madrid în acest sezon.

Eder Militao, cel mai bun fundaș central din lume

Tehnicianul italian e convins de calitățile stoperului brazilian, însă i-a găsit și un defect fundașului transferat în capitala Spaniei de la FC Porto: are probleme cu concentrarea în anumite momente și lasă de dorit din punct de vedere al aspectului fizic.

„Eder Militao e cel mai bun fundaș central din lume. Nu e perfect, pentru că nu e sută la sută focusat câteodată și nu e nici atât de frumos”, a spus Carlo Ancelotti, citat de jurnalistul Fabrizio Romano pe rețelele de socializare.

După meciul cu Liverpool, Ancelotti l-a numit pe Vinicius Junior drept cel mai bun fotbalist al lumii, fiind impresionat de modul în care brazilianul reușește să fie decisiv la fiecare partidă.

„(n.r. – este Vinicius cel mai bun din lume?) Pentru mine, da. Nu a înscris astăzi, dar a fost decisiv. A dat o pasă decisivă și de fiecare dată când a avut ocazia a creat pericol”, a spus Carlo Ancelotti, după meciul cu Liverpool, despre Vinicius.

  • 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Eder Militao, conform Transfermarkt.com

Carlo Ancelotti, gata să rămână pe viață la Real Madrid

Ancelotti a precizat că este gata să rămână la Real Madrid pentru tot restul carierei dacă i se va propune această variantă.

„Este o decizie pe care trebuie să o ia clubul, am spus de multe ori că eu aș rămâne la acest club pentru tot restul vieții, dar este imposibil. Clubul va lua decizia, orice s-ar întâmpla, și atunci gândul meu este că vreau să continui.

Ceea ce am spus despre club nu este atât de important. Dacă clubul mă vrea aici, mă voi bucura. Dacă mă vor trei luni, mă voi bucura. Dacă mă vor trei ani, mă voi bucura”, a spus Carlo Ancelotti.

Întrebat dacă viitorul său va depinde de câștigarea unui trofeu în acest sezon, Ancelotti și-a exprimat convingerea în privința faptului că Real Madrid va triumfa în cel puțin una dintre cele trei competiții în care este angrenată.

Regulile scrise se schimbă și se schimbă și cele nescrise. Sunt convins că vom câștiga (n.r. – un trofeu), așa că acesta este sfârșitul (dezbaterii). Datele spun că avem un dezavantaj în Copa del Rey și La Liga și nu avem un dezavantaj în Liga Campionilor, dar mâine plănuim să reducem dezavantajul în La Liga”, a adăugat Ancelotti, citat de The Athletic.

Publicat: 18 03. 2023, 18:53