Andrei Rațiu, debut de senzație în La Liga! L-a făcut pe Vinicius Junior să pară un nimeni în derby-ul cu Real Madrid de pe Santiago Bernabeu: „L-a anihilat! E în buzunarul lui”

La debutul său în La Liga, Andrei Rațiu, românul de la Rayo Vallecano, a impresionat în remiza din derby-ul cu Real Madrid, scor 0-0.

Andrei Rațiu l-a făcut pe Vinicius Junior să pară un nimeni în derby-ul de pe Santiago Bernabeu: „L-a anihilat! E în buzunarul lui”

Așa cum anunțase ProSport, Andrei Rațiu a fost titular în derby-ul dintre Real Madrid și Rayo Vallecano de pe Santiago Bernabeu. După meci, apărătorul român a fost lăudat de fanii fotbalului pentru felul în care a reușit să-l țină în frâu pe Vinicius Junior, starul echipei lui Carlo Ancelotti.

Unii l-au ironizat pe brazilian și au dat de înțeles că Rațiu s-ar fi apărat atât de bine în fața sa încât „l-ar fi băgat cu totul în buzunar”. Alții l-au asociat pe român cu Kyle Walker și au punctat faptul că a dat dovadă de o viteză incredibilă în duelurile cu extrema madrilenilor.

„Tocmai am văzut cum cineva l-a întrecut pe Vinicius Junior într-o cursă și nu este Kyle Walker. Cine? Este Andrei Rațiu, doamnelor și domnilor”
„Andrei Rațiu face meciul vieții! Foarte impresionant”
„Vinicius a fost întrecut de Rațiu într-un fel uimitor”
„Ce viteză din partea lui Rațiu! Nu se întâmplă des să-l vezi pe Vinicius întrecut în asemenea fel”
„Spuneți-i lui Vinicius că acum poate să iasă din buzunarul lui Mr. Andrei Rațiu”
„Meci grozav făcut de Rațiu, l-a anihilat pe Vinicius”

  • În momentul de față, Rațiu are o cotă de piață de 1,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Cum au arătat echipele de start 

Real Madrid: Kepa – Carvajal, Rudiger, Alaba, Garcia – Valverde, Camavinga, Modric – Bellingham – Joselu, Vinicius

Rezerve: Diaz, Nacho, Guler, Kroos, Lucas, Lunin, Paz, Pineiro, Rodrygo

Antrenor: Carlo Ancelotti

Rayo Vallecano: Dimitrievski – Rațiu, Mumin, Lejeune, Espino – Palazon, Ciss, Valentin, A. Garcia – Lopez, De Tomas

Rezerve: Bebe, Camello, Cardenas, Chavarria, de Frutos, Falcao, Hernandez, Nteka, Pascual, Perez, Pozo, Trejo

Antrenor: Francisco Rodriguez

Publicat: 06 11. 2023, 00:41
Actualizat: 06 11. 2023, 00:48