Soția unui fotbalist de la Real Madrid face ravagii: ** Sami Khedira a băgat la ÎNCHISOARE trei jurnaliști!

În urmă cu mai puțin de o săptămână, mijlocașul german de origine tunisiană Sami Khedira (24 de ani) a fost actorul principal al unui pictorial sexy, alături de soția sa, Lena Gercke, un cunoscut top model german.

În fotografia care a făcut înconjurul lumii, fotbalistul lui Real Madrid își ține mâna pe sânul dezgolit al perechii sale, iar imaginile au provocat mari controverse în țările arabe.

Mai mult, autoritățile tunisiene au arestat trei ziariști care au publicat fotografia, pe motiv că „acestea prezintă un conținut indecent și imoral. Ziariștii de la publicația „Attounissia”, Nasreddine Ben Saida, Habib Guizani și Hedi Hidhri riscă acum o pedeapsă cu închisoarea, în ciuda apelului făcut de șeful revistei, Jim Boumelha:

„Publicarea fotografiei nu promovează stilul de viață al cuplului. Libertatea presei ar trebui să fie un pilon al unei societăți democratice și tolerante. Arestarea unor oameni care pur și simplu și-au făcut meseria elimină orice fel de speranță de a vedea o Tunisie nouă, scăpată de cutumele existente”.

Sami Khedira s-a născut la Stuttgart, în Germania, dar are părinți cu origini tunisiene. Jucătorul antrenat de Jose Mourinho are 24 de selecții în naționala „panzerelor”, pentru care a înscris și un gol.

Mai jos puteți vedea coperta revistei în care Khedira a pozat alături de frumoasa sa soție!

Citește și
Publicat: 16 02. 2012, 23:35
Actualizat: 16 02. 2012, 23:48