Sir Alex e dispus să cheltuie o avere pentru Arturo Vidal!** Ce sumă impresionantă vrea să scoată din bancă United

Manchester United pregătește o ofertă extrem de atractivă pentru mijlocașul lui Juventus, Arturo Vidal, anunță caughtoffside.com.

În vârstă de 25 de ani, Vidal a impresionat încă de pe vremea când evolua la Bayer Leverkusen, însă clubul italian a fost mai rapid decât Sir Alex și a reușit să îl achiziționeze. După ce a ajutat „aspirinele” să termine pe locul secund în 2011, chilianul a fost unul dintre artizanii titlului obținut de „Bătrâna Doamnă”, în 2012.

Partida de săptămâna trecută, de pe Stamford Bridge, când Vidal a jucat extraordinar contra lui Chelsea, reușind să marcheze, l-a convins pe scoțianul de pe banca „diavolilor” să pregătească o ofertă de 40 de milioane de euro pentru a-l achiziționa, la iarnă.

Ferguson simte nevoie de prospețime în linia de mijloc a lui United, acolo unde Paul Scholes, Carrick și Giggs sunt foarte aproape de finalul carierei, iar Vidal (25 de ani) pare soluția perfectă, mai notează sursa citată.

8 goluri în 35 de partide a reușit Vidal pentru Juve

4 goluri în 41 de selecții a înscris chilianul pentru echipa națională

Publicat: 28 09. 2012, 14:23
Actualizat: 29 09. 2012, 08:31