Și englezii au trimis spioni la meciul Stelei de la Molde:** „Ne gândim la el, ne interesează!” Două echipe au găsit exact ce au nevoie chiar sub nasul lui Reghecampf

Steliștii au trecut fără prea multe dureri de cap de meciurile cu Molde, chiar sub ochii unei armate întregi de scouteri. Dacă în turul de pe National Arena steliștii au fost în prim-plan, iar Chiricheș a fost unul dintre cei urmăriți, în returul din Norvegia englezii au găsit altă țintă.

ESPN notează că cei de la Everton și-au trimis spioni pentru a-l vedea la lucru pe fundașul central al norvegienilor, Vegard Forren. Chiar și managerul lui Everton, Moyes a recunoscut interesul pentru jucătorul lui Solksjaer: „Este adevărat că suntem interesați de el, dar încă ne gândim la mutarea asta”, a declarat managerul englezilor.

Forren este evaluat la 2,5 milioane de euro, iar pe urmele lui sunt și cei de la Fulham, notează sursa citată.

„Sunt gata să fac pasul cel mare la națională dar și în fotbalul mare. Am sentimentul că am jucat bine în ultimul timp și pot spune că sunt gata pentru un campionat mai bun”, a declarat și jucătorul pentru Romerikes Blad.

Publicat: 16 11. 2012, 18:29
Actualizat: 16 11. 2012, 18:39