Sergiu Buș, titular în premieră în Anglia. Sheffield Wednesday – Brighton s-a terminat 0-0. Românul a avut o ocazie mare

19:00 Sheffield Wednesday și Brighton and Hove Albion au terminat la egalitate, 0-0, meciul din etapa 31 din Championship. Sergiu Buș a fost titular în premieră la gazde, dar nu a marcat. în ciuda faptului că a avut o ocazie mare în minutul 30.


18:45 Sergiu Buș a fost schimbat în minutul 81 cu May.


17:30 Sergiu Buș trece pe lângă deschiderea scorului. Lovitura sa de cap este respinsă cu greu de portarul lui Brighton. 


Sergiu Buș (22 de ani) este anunțat în primul „11” al lui Sheffield Wednesday pentru partida de pe teren propriu contra lui Brighton and Hove Albion, în etapa a 31-a din Championsip.

Românul transferat în această iarnă de la ȚSKA Sofia pentru un milion de euro este titular în premieră la echipa antrenată de Stuart Grey (54 de ani). Clubul de pe Hillsborough ocupa înaintea acestei etape locul 11 în al doilea eșalon englez, cu 29 de puncte, în timp ce adversarii lor din această rundă se aflau pe poziția 21.

„E din ce în ce mai incisiv la antrenamente. Un atu îl reprezintă faptul că știe foarte bine limba engleză și înțelege ce-i cerem”, spunea Stuart Grey despre Sergiu Buș înaintea partidei de azi. În primul meci jucat pentru Sheffield Wed, în urmă cu două etape, românul a intrat pe teren în a doua repriză și a obținut penalty-ul care a stabilit scorul final din remiza cu Cardiff, 1-1.

Foaia de joc a partidei Sheffield Wednesday – Brighton and Hove Albion
 

Publicat: 14 02. 2015, 19:01
Actualizat: 14 02. 2015, 19:02