Șeicii vor să distrugă tot pe piața transferurilor! Posibila sosire a lui Zinedine Zidane la PSG îl întoarce pe Paul Pogba din drumul său către Juventus Torino!

Zinedine Zidane l-ar putea convinge pe Paul Pogba să semneze cu PSG
Vezi galeria foto - 5 poze

Vedeta franceză Paul Pogba este pe cale să renunțe la varianta Juventus Torino în cazul în care compatriotul său Zinedine Zidane este numit pe banca lui PSG.

Mijlocașul de 29 de ani a fost lăsat recent liber de contract în mod oficial de către Manchester United, la capătul a șase ani extrem de dezamăgitori.

Juventus a încercat să urgenteze transferul lui Pogba, dar acesta a decis să aștepte până vede cine preia banca actualei campioane a Franței.

Eventuala aducere a lui Zinedine Zidane în locul lui Mauricio Pochettino l-ar putea convinge pe Paul Pogba să semneze cu PSG

Paul Pogba a negociat în ultimele săptămâni cu Juventus Torino pentru o revenire de senzație în Serie A, acolo unde a reușit să devină unul dintre cei mai buni mijlocași centrali ai Europei pe vremea când evolua pentru Bătrâna Doamnă.

Cu toate acestea, însă, francezii de la RMC Sports susțin că superstarul Les Bleus așteaptă acum să vadă dacă și compatriotul său Zinedine Zidane va fi angajat de către PSG, pentru a se decide dacă acceptă o eventuală ofertă venită din partea campioanei Ligue 1.

Fostul tehnician al lui Real Madrid ar fi călătorit deja în Qatar special pentru o întâlnire decisivă cu șefii lui PSG.

Zidane este acum principalul favorit la numirea ca principal pe Parc des Princes în cazul unei eventuale demiteri a lui Mauricio Pochettino, înainte de debutul oficial al campaniei 2022/2023.

Conform RMC Sports, Pogba este un mare admirator al lui Zinedine Zidane și acest sentiment ar fi unul reciproc.

Publicat: 12 06. 2022, 21:45