Șeicii lui City trebuie să pluseze serios!** Real Madrid a făcut prima ofertă pentru Cavani: este IREZISTIBILĂ‚

Cotidianul italian Il Mattino anunță în ediția de joi că Real Madrid a făcut deja prima ofertă oficială pentru starul lui Napoli, Edinson Cavani.

Conform sursei citate, spaniolii ar fi pregătit 63 de milioane de euro pentru atacantul uruguayan, cifră care pare să fie pe gustul conducătorilor napoletani. În plus, Florentino Perez este gata să pluseze și cu cedarea fundașului stânga Fabio Coentrao, detaliu care ar face cu adevărat irezistibilă afacerea pentru gruparea italiană.

În aceste condiții, șeicii lui Manchester City, cealaltă formație care și-a anunțat interesul pentru Cavani, vor fi obligați la un efort financiar considerabil în tentativa de a pune mâna pe unul dintre cele mai dorite vârfuri din Europa.

18 goluri a marcat Cavani în acest sezon din Serie A

Publicat: 07 03. 2013, 17:16
Actualizat: 07 03. 2013, 17:17