Șefii PSG sunt convinși că superstarul Kylian Mbappe s-a înțeles cu Real Madrid și de aceea forțează transferul acestuia la Liverpool!

Șefii PSG sunt siguri că Kylian Mbappe s-a înțeles cu Real Madrid
Vezi galeria foto - 5 poze

Propunerea fantastică a saudiților de la Al Hilal făcută golgheterului PSG, Kylian Mbappe, cu un salariu pe un singur sezon de 200 de milioane de euro și încasarea integrală a sumelor provenite din imaginea sa, a rămas la nivel teoretic, după ce s-a lovit de refuzul categoric al internaționalului francez.

PSG vrea să se răzbune pe Real Madrid și să îl dea pe Kylian Mbappe la Liverpool!

Atacantul de 24 de ani a refuzat să se vadă cu conducerea lui Al Hilal, care era dispusă să călătorească la Paris special pentru a-l convinge pe Mbappe să accepte oferta faraonică a saudiților.

PSG e convinsă că francezul are un acord cu Real Madrid și din acest motiv forțează acum cedarea lui, sub formă de împrumut, la Liverpool.

Campioana Ligue 1 a decis să îl scoată la vânzare pe cel mai important fotbalist al său după ce Kylian Mbappe i-a anunțat pe șefii săi de pe Parc des Princes că nu are de gând să își prelungească înțelegerea scadentă în vara lui 2024.

Oficialii lui Al Hilal au sosit la Paris pentru a finaliza transferul brazilianului Malcom de la Zenit St. Petersburg și au profitat de prilej pentru a demara tratativele pentru aducerea unui alt star de la PSG, italianul Marco Verratti.

Cu toate acestea, însă, conducătorii saudiți au sperat că vor putea intra în contact direct cu apropiații lui Mbappe și că propunerile lor financiare extrem de generoase vor fi tratate ca atare.

Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată după ce Mbappe a refuzat întrevederea cu conducerea saudițulor. Gestul său a stârnit dezamăgirea șefilor lui PSG, care s-au convins încă o dată că atacantul așteaptă să plece gratis la Real Madrid. Pentru a se răzbuna pe Florentino Perez, șeicii campioanei Franței au decis să forțeze transferul lui Mbappe la Liverpool, sub formă de împrumut.

 

 

Publicat: 31 07. 2023, 21:26