Se face curățenie în fotbalul din Coreea de Sud:** 41 de fotbaliști suspendați pe viață pentru trucare de meciuri

Dintre cei 41 de fotbaliști pedepsiți pentru implicarea în partide trucate, 21 și‑au recunoscut vina

„Mafia Umbrelor” este la ea acasă în Asia de Sud-Est. E zona predilectă pentru aranjamente și combinații. Cele mai multe meciuri aranjate pentru câștiguri la pariuri sunt aici. Și nici nu avea cum să fie altfel, când anumite formate de campionat chiar încurajează acest lucru. Spre exemplu, până în 2012, din K-League, prima ligă din Coreea de Sud, nu retrograda nicio echipă! Așa că nu surprinde faptul că extrem de mulți fotbaliști de aici au avut alte priorități, decât să‑și apere corect șansele la fiecare meci. Când nu (prea) ai obiectiv, parcă tentațiile sunt acceptate mai ușor. În vara lui 2011, diriguitorii fotbalului din Coreea de Sud au început să descopere cangrena. Și să o trateze. În urma unei investigații asupra meciurilor de Cupă și din prima ligă, oficialii federației și ai ligii au aplicat sancțiuni drastice. 41 de fotbaliști în total, mulți din prima ligă, au fost excluși pe viață din „Sportul Rege” din Coreea de Sud. Ieri, FIFA a confirmat aceste sancțiuni și le-a extins pe plan mondial, în conformitate cu articolul 136 din Codul Disciplinar al forului mondial.

Trei persoane s-au sinucis!
După izbucnirea scandalului, în 2011, trei persoane s-au sinucis, ultima un mijlocaș de la Suwon Samsung Bluewings, Lee Kyung-Hwan, care și-a pus capăt zilelor în aprilie 2012! Pentru unii fotbaliști din K-League care au călcat strâmb, există însă viață și după „păcat”. 21 dintre fotbaliștii incriminați și-au făcut „mea culpa” pe perioada anchetelor, exprimându-și regretul pentru implicarea în meciuri trucate, iar acum mai au o șansă. După o perioadă de „probă”, în care vor efectua muncă în folosul comunității, între 200 și 500 de ore, aceștia ar putea fi reprimiți în fotbal. Serviciile includ furnizarea de cursuri de antrenorat pentru diverse cluburi locale din ligile inferioare, ajutor pentru persoanele cu dizabilități, dar și apariția la diverse conferințe legate de lupta împotriva meciurilor aranjate. Decizia finală, de acceptare sau nu a revenirii fotbaliștilor „pătați” în „Sportul Rege” va rămâne însă la latitudinea federației de fotbal din Coreea de Sud.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat ieri o lege care înăsprește sancțiunile aplicate celor implicați în aranjamente. Oricine încearcă să trucheze un meci riscă până la șapte ani de închisoare

Publicat: 10 01. 2013, 08:53
Actualizat: 10 01. 2013, 08:54