Se bat în autogoluri!** Vezi cine sunt „cârtițele” din Premier League!

Doi fundași din Premier League duc o bătălie aspră pentru un
record nedorit. Richard Dunne (Aston Villa) și Jamie Carragher
(Liverpool) se bat pentru „titlul” de autor al celor mai multe
autogoluri în prima ligă engleză! Ambii au „lovit” în ultima
etapă.

Fundașul central al lui Villa e primul în top, în acest moment.
Sâmbătă, irlandezul a decis meciul cu Sunderland, 1-0, după ce a
pus piciorul la centrarea lui Malbranque și l-a învins pe
goalkeeper-ul Friedel. Al optulea său autogol! Duminică a venit
rândul lui Jamie, în partida cu Blackburn. E adevărat, cu mult
ghinion. Konchesky a respins de pe linia porții, însă balonul l-a
lovit pe Carragher și a intrat în „plasă”. Noroc cu Torres, care a
adus victoria „cormoranilor”, 2-1, pentru că altfel al șaptelea
autogol al lui Carragher ar fi fost decisiv și el. În topul nedorit
al marcatorilor de autogoluri din Premier League urmează „celebrul”
Frank Sinclar, cu șase „reușite”.

Publicat: 25 10. 2010, 20:46
Actualizat: 25 10. 2010, 20:47