Scene incredibile în Bulgaria! VIDEO: Ultrașii lui Levski l-au dezbrăcat pe noul antrenor, la prima sa conferință de presă

Fotbalul din Bulgaria oferă un nou episod uluitor. Un antrenor proaspăt instalat a fost dezbrăcat de suporteri și gonit de la prima sa conferință de presă

S-a întâmpla la Levski Sofia. Ivaylo Petev, fost antrenor la campioana Ludogoreț, a fost instalat în funcția de antrenor la Levski Sofia, echipă care a început prost campionatul, locul 6 în prezent, cu 19 puncte în 12 etape, la 9 lungimi de locul 1. Conducerea clubului a reacționat și a reușit să-l convingă pe Ivaylo Petev să preia echipa, un tânăr tehnician care a dominat fotbalul bulgar în ultimii ani din postura de antrenor la Ludogoreț.

Suporterii n-au apreciat însă această mutare. Ultrașii lui Levski Sofia au considerat că Petev nu merită să antreneze la Levski Sofia, invocând trecutul acestuia. La prima conferință de presă susținută de antrenorul de 38 de ani, fanii au dat buzna în sală și au oferit o scenă incredibilă. Petev a fost dezbrăcat de echipamentul lui Levski, în fața tuturor celor care erau în sală: „Pleacă de aici! Nu meriți să porți tricoul albastru! Dispari!” Imediat, antrenorul a fost împins de suporteri înspre ieșirea din sala de conferințe, iar pe drum l-au dezbrăcat de echipamentul lui Levski.

Conducerea lui Levski au reacționat la gestul suporterilor și au încheiat colaborarea cu Petev.

Publicat: 08 10. 2013, 19:20
Actualizat: 08 10. 2013, 19:21