Scandal la Borussia Dortmund! Președintele clubului a intrat în vestiar, i-a făcut praf pe Aubameyang și Dembele, apoi a trecut la amenințări: „Asta veți păți!”

Oficialii Borussiei Dortmund au ajuns la capătul puterilor după ce vedetele echipei le-au forțat mâna în vederea unui transfer. Prin vocea președintelui clubului, Hans-Joachim Watzke, Dortmund și-a anunțat jucătorii că nu vor mai exista cazuri precum cele ale lui Pierre-Emerick Aubameyang și Ousmane Dembele.

Cei doi fotbaliști au părăsit-o pe Borussia cu destinația Arsenal, respectiv Barcelona, după ce le-au forțat mâna oficialilor echipei, dând dovadă de indisciplină în cadrul clubului. Decizia a venit imediat după mutarea lui Aubameyang în Premier League și a fost comunicată vestiarului de președintele Watzke.

Oficialul lui Dortmund a dezvăluit într-o conferință de presă că a intrat în vestiar și a ridicat vocea: „Joi, le-am spus pe un ton ridicat că următorul care se va comporta în acest mod în vederea unui transfer, va avea probleme uriașe. Următorul care dorește să ne pună sub presiune, fie prin dezinteresul arătat pe teren sau cu forța prin intermediul impresarilor, va lua loc direct în tribună”, a declarat Watke pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.

În aceeași măsură, președintele clubului a vorbit și despre rezultatele slabe ale echipei din acest sezon: „Echipa care câștiga titlul în 2011 și 2012 nu avea jucători buni precum cea de acum, dar aveau mentalitate de invingători. În vară vom face ajustări echipei”, a adăugat Watzke.

Publicat: 06 02. 2018, 12:27
Actualizat: 06 02. 2018, 12:28