Sburlea a semnat cu Hansa Rostock. Fostul jucător al Brașovului i-a impresionat pe nemți în perioada de probă

Sabrin Sburlea, fostul jucător al celor de la FC Brașov, a semnat cu o echipă din Germania. Atacantul în vârstă de 25 de ani a ajuns la un acord cu Hansa Rostock, echipă ce evoluează în acest moment în liga a treia germană.

Sburlea i-a impresionat pe nemți după ce a marcat două goluri în ultimul meci amical al iernii susținut de Hansa Rostock. Sburlea a semnat un contract valabil până la vară, cu opțiune de prelungire.

„Sunt motivat și încrezător. Voi munci alături de colegii mei pentru a readuce echipa la nivelul la care era înainte. Condițiile de aici sunt extraordinare”, a declarat Sburlea pentru site-ul oficial al echipei germane.

Karsten Baumann, antrenorul celor de la Hansa, s-a declarat extrem de încântat de jucătorul român și a precizat că îl va folosi în meciul de sâmbătă cu Wehen Wiesbaden, din prima etapă a returului.

Sburlea a jucat pentru FC Brașov în perioada 2006-2010, a trecut două sezoane pe la Rapid, iar în sezonul 2012-2013 a jucat pentru FC Vaslui.

Publicat: 29 01. 2015, 21:52
Actualizat: 29 01. 2015, 21:53