Șase atingeri pentru un hat-trick!** Mario Gomez a marcat trei goluri în șase minute în victoria lui Bayern din semifinalele Cupei Germaniei, 6-1 cu Wolfsburg

Gomez a atins mingea de doar șase ori, dar a marcat trei goluri în poarta lui Benaglio

„Uitat” pe bancă în acest sezon de antrenorul Jupp Heynckes, care l-a titularizat de doar zece ori în 25 de meciuri, Mario Gomez (foto) i-a dat un răspuns pe măsură tehnicianului de 67 de ani! Marți, în semifinala de Cupa Germaniei cu Wolfsburg, încheiată cu scorul de 6-1 în favoarea lui Bayern, Gomez a intrat în minutul 77, a atins mingea de doar șase ori, și a marcat un hat-trick în doar șase minute (80, 83, 86)! Totul sub privirile mulțumite ale lui Heynckes, care îl trimisese în teren pe Gomez, autor a 13 goluri în acest sezon, chiar în locul golgheterului Mandzukic.

„Mario este un jucător indespensabil pentru Bayern, nu ne-am gândit vreo secundă să renunțăm la el în acest sezon”, a comentat Heynckes după meciul cu Wolfsburg. Nici nu ar fi avut cum, având în vedere că atacantul de 27 de ani a marcat cel mai rapid hat-trick din acest sezon. Gomez conduce topul unor astfel de reușite, fiind urmat de Cristiano Ronaldo, care a marcat trei goluri lui Getafe în doar 10 minute și de German Denis, atacantul Atalantei înscriind de trei ori împotriva lui Inter în 12 minute!

Totuși, Gomez nu a înscris cel mai rapid hat-trick din istoria Cupei Germaniei. Performanța e deținută de un alt atacant al lui Bayern, Carsten Jancker, care a avut nevoie de doar cinci minute pentru a perfora de trei ori poarta amatorilor de la DJK Walderberg, într-un 16-1 reușit de Bayern în 1997. Iar în istorie, cel mai rapid marcator ar fi Tommy Ross, un scoțian care a înscris trei goluri în 90 de secunde în meciul dintre Ross County și Nairn County în 1964. Însă performanța sa nu a fost validată de Cartea Recordurilor întrucât timpul nu era ținut de două surse diferite, ci doar de arbitru.

ALTE ȘTIRI

ITALIA
Brănescu a câștigat Cupa Italiei

Portarul Laurențiu Brănescu a fost integralist în victoria echipei de tineret a lui Juventus în meciul cu echipa similară a lui Napoli, scor 2-1, după prelungiri, în returul finalei Cupei Italiei cu Napoli. În tur, la Torino, cele două echipe remizaseră, scor 1-1. Astfel, portarul de 19 ani și-a trecut în palmares a doua Cupă a Italiei din carieră la echipa de tineret a „Bătrânei Doamne”, după cea cucerită în sezonul trecut.

GERMANIA
Și-au cerut scuze la grătar

Așa cum au promis imediat după eșecul usturător cu Bayern de acum două săptămâni, scor 2-9, jucătorii lui Hamburg și-au cerut scuze fanilor pentru rezultat într-un mod inedit. Astfel, 500 de suporteri ai echipei antrenate de Thorsten Fink au luat parte la un grătar organizat de club, în care cârnații și carnea au fost gătite chiar de jucători! „Ne pare rău pentru eșec, știm că e dur”, a spus președintele lui Hamburg, Carl Jarchow.

Publicat: 18 04. 2013, 08:30
Actualizat: 18 04. 2013, 08:31