Șansa importantă pe care Piovaccari o are la 30 de ani. Fostul stelist este foarte aproape de un nou transfer în Spania

Federico Piovaccari se află în negocieri cu Betis Sevilla, echipă aflată pe primul loc în liga secundă a Spaniei și principala favorită la promovare.

Atacantul italian de 30 de ani ar putea avea a treia experiență în străinătate, după ce a fost legitimat la Steaua, iar în acest sezon la Eibar. Site-ul tuttomercatoweb.com anunță în exclusivitate că Piovaccari este foarte aproape de Betis Sevilla, echipă cu șanse mari la promovare. Betis este pe primul loc în liga secundă, cu 68 de puncte în 34 de etape, cu 6 mai multe decât locul secund.

Piovaccari mai are încă un an de contract cu Sampdoria, echipă care l-a împrumutat le Eibar, însă cele două părți ar putea ajungea în vară la o despărțire de comun acord. Cealaltă variantă pentru Betis ar fi tot împrumutul, la fel cum s-a întâmplat când Piovaccari a fost legitimat de Steaua și Eibar.

În acest sezon, Piovaccari a jucat pentru Eibar în 26 de meciuri, a marcat 5 goluri și a dat un assist. Pentru Steaua, Piovaccari a avut în total 43 de apariții, a dat 16 goluri și a oferit 6 assist-uri.

Ca un fapt divers, Piovaccari a jucat în grupele Ligii Campionilor și în campionatul Spaniei, dar nu a apucat să prindă nici măcar un meci în Serie A, deși a fost sub contract și cu Inter Milano.

Publicat: 23 04. 2015, 16:40
Actualizat: 23 04. 2015, 17:18