Șahtiorul lui Il Luce, salvat! Apelul clubului Fenerbahce cu privire la dreptul de joc al lui Fred a fost respins de UEFA

Comisia de Disciplină a UEFA a respins apelul clubului Fenerbahce Istanbul, care a contestat dreptul de joc al mijlocașului brazilian al echipei Șahtior Donețk, Fred, depistat pozitiv la Copa America, a anunțat, marți, site-ul oficial al grupării ucrainene.

Clubul Fenerbahce a sesizat UEFA, acuzând faptul că Mircea Lucescu, antrenorul echipei Șahtior Donețk, l-a folosit pe jucătorul brazilian Fred în meciul direct, din preliminariile Ligii Campionilor, deși mijlocașul a fost depistat pozitiv la un control antidoping.

Fred, 22 de ani, a fost depistat pozitiv cu un diuretic la un control antidoping efectuat la Copa America, unde a participat alături de naționala Braziliei. Testul antidoping a fost realizat în timpul competiției, iar produsul vizat este hidroclorotiazidă, un diuretic folosit în cazuri de hipertensiune, insuficiență cardiacă, probleme renale și ciroză hepatică. Fotbalistul așteaptă analiza eșantionului B, iar apoi eventuala sancțiune din partea Confederației Braziliene.

După meciul de marți, Lucescu a recunoscut că le-a cerut părearea oficialilor UEFA cu privire la posibilitatea folosirii lui Fred în partida de la Istanbul, iar aceștia l-au sfătuit să nu-l trimită în teren pe jucător. Totuși, pentru că nu fusese efectuată analiza probei B, tehnicianul român a decis să-l titularizeze pe brazilian, fără a ține cont de recomandarea verbală pe care a primit-o. „Nu a existat un document oficial, ci doar o recomandare verbală. Nu există o decizie și așteptăm încă rezultatul probei B. Când va veni o decizie, o vom respecta„, a declarat Lucescu.

Echipa Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, săptămâna trecută, în deplasare, în compania formației turce Fenerbahce Istanbul, în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Returul va avea loc miercuri.

 

Publicat: 04 08. 2015, 17:13
Actualizat: 04 08. 2015, 17:14