„S-au săturat!”. PSG vrea să-l vândă pe Neymar, după ce brazilianul a făcut un anunț care i-a lăsat cu gura căscată pe șeici

Neymar (26 de ani) s-a accidentat și va rata ambele meciuri pe care PSG le va juca în optimile de finală ale Ligii Campionilor, cu Manchester United, fapt care i-a „împins” pe șefii de pe Parc des Princes să ia o decizie radicală în cazul brazilianului. Presa internațională scrie despre faptul că șefii lui PSG s-au săturat de Neymar și că ar vrea să-l vândă.

Totul vine în contextul speculațiilor conform cărora Neymar ține morțiș să revină la Barcelona, după ce a plecat de pe Camp Nou în 2017, la PSG. Neymar s-a accidentat la metatarsial, o recidivă a leziunii care i-a pus în pericol participarea la Mondialul din Rusia, și va nu va putea fi folosit de Thomas Tuchel în dubla din Liga Campionilor cu Manchester United.

El Chiringuito scrie că PSG s-a săturat de Neymar și că șeicii vor să-l vândă pe brazilian, acuzând faptul că acesta prioritizează echipa națională în detrimentul echipei de club. Neymar i-ar fi informat pe cei de la PSG că e gata să nu mai joace în acest sezon în Franța pentru a fi apt să joace cu echipa națională la Copa America, în vară, competiția găzduită chiar de Brazilia.

Neymar va lipsi 10 săptămâni de pe teren, după accidentarea suferită la metatarsial, după cum au anunțat oficial cei de la PSG într-un comunicat. Cu toate acestea, francezii susțin că starul brazilian de 222 de milioane de euro nu se va opera. Neymar s-a accidentat pe 23 ianuarie, într-un meci cu Strasbourg din Cupa Franței, câștiat cu 2-0 de parizieni.

 

 

Publicat: 30 01. 2019, 17:41
Actualizat: 30 01. 2019, 17:42