S-a săturat și a mers la Perez! Starul care a cerut să fie lăsat să plece, iar președintele Realului a acceptat

Aventura lui Gareth Bale la Real Madrid se apropie de final. Diario Gol scrie că galezul s-a înțeles cu președintele Florentino Perez să poată pleca de pe Santiago Bernabeu, după ce a fost mai mult accidentat în timpul petrecut în capitala Spaniei.

Gareth Bale nu mai regăsește forma care i-a făcut pe cei de la Real Madrid să-l transfere, fiind deseori accidentat. Jurnaliștii spaniol scriu că fotbalistul de 28 de ani a purtat discuția decisivă cu Perez. Numărul unu de pe Bernabeu i-a promis că îl va lăsa să plece în vară, condiția fiind ca oferta primită să fie una decentă.

Real a cheltuit aproape 100 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Spurs, însă de la sosirea sa în capitala Spaniei a fost accidentat timp de peste 300 de zile. Bale e dorit insistent de Manchester United, dar și de fostul său club, Tottenham.

70 de goluri și 56 de pase de gol a strâns Bale în 160 de meciuri la Real Madrid. Galezul și-a trecut în palmares și 11 trofee, printre care 3 Ligi ale Campionilor.

Publicat: 09 12. 2017, 20:56
Actualizat: 10 12. 2017, 13:31