S-a „rupt” clasamentul în Premier League: „bomba” sezonului a venit pe Etihad și Liverpool prinde viteză față de City. VIDEO | Townsend și De Bruyne, goluri din altă lume!

Cea mai mare surpriză a sezonului în Premier League! Manchester City a pierdut pe teren propriu, sâmbătă, în etapa a 18-a, 2-3 cu Crystal Palace, și i-a permis lui Liverpool să se distanțeze la patru puncte în fruntea clasamentului. Andros Townsend a marcat un gol genial pe „Etihad”, De Bruyne a înscris superb, iar o altă veste bună pentru trupa lui Klopp e înfrângerea suferită de Chelsea, 0-1 pe teren propriu cu Leicester.

Mare favorită într-un meci în care bookmakerii i-au oferit o cotă de 1,17 pentru victorie, campioana en-titre a început bine, cu un gol marcat de Gundogan, din pasa lui Delph, în minutul 27. Dar continuarea a fost dezastruoasă și, până la pauză, Schlupp (minutul 33) cu un șut la colțul lung, și Townsend (minutul 35) cu o execuție absolut fabuloasă au întors scorul.

CLICK AICI PENTRU GOLUL GENIAL MARCAT DE TOWNSEND

După pauză, Walker s-a dus cu talpa pe piciorul unui adversar în propriul careu, Andre Marinner a arătat penalty, iar sârbul Milvojevic a marcat (minutul 51) din penalty. A urmat o bară a lui Sane (minutul 76) și un gol de asemenea superb al lui De Bruyne (85), dar City nu a mai avut, pe final, forța să împiedice insuccesul. După 1-3 cu Palace, echipa lui Guardiola rămâne la 44 de puncte, patru sub liderul Liverpool, care a învins, vineri seară, 2-0 pe terenul lui Wolverhampton. O altă veste bună pentru „cormorani” e înfrângerea lui Chelsea cu Leicester (0-1), care ține echipa lui Maurizio Sarri la 37 de puncte, 11 sub lider.

CLICK AICI PENTRU GOLUL LUI DE BRUYNE

Rezultatele de sâmbătă, din etapa a 18-a a Premier League:

  • Bournemouth – Brighton 2-0 (Brooks 21, 77)
  • Chelsea – Leicester 0-1 (Vardy 51)
  • Huddersfield – Southampton 1-3 (Billing 58 / Redmond, Ings pen. 42, Obafemi 71)
  • Manchester City – Crystal Palace 2-3 (Gundogan 27, De Bruyne 85 / Schlupp 33, Townsend 35, Milivojevic pen. 51)
  • Newcastle – Fulham 0-0
  • West Ham – Watford 0-2 (Deeney pen. 30, Deulofeu 88)
  • Cardiff – Manchester United se joacă de la 19:30, Everton – Tottenham e programat duminică (ora 18:00)

Cum arată clasamentul din Premier League după 18 etape:

Standings provided by Sofascore LiveScore

 

 

Publicat: 22 12. 2018, 19:01
Actualizat: 22 12. 2018, 19:13