Rosella Sensi: „Arbitrii sunt cu Inter!”

Finalul partidei din sferturile Cupei Italiei, partidă câștugată de trupa lui Mourinho cu 2-1, a fost urmat de o cascadă de acuze venite din partea fostei echipe a lui Cristi Chivu. În context, chiar Rosella Sensi, cea care conduce destinele grupării din Cetatea Eternă, s-a enervat și a lăsat de înțeles că Inter a preluat de la Juventus rolul de "mammino", termen colocvial care în Peninsulă înseamnă "mămos", unul care nu se poate desprinde de fusta mamei și are întotdeauna nevoie de ajutor.

"Există o cupă, denumiți-o Cupa Inter. Sau dacă tot există triunghiularul denumit Trofeul Berlusconi, atunci botezați acest trofeu cu numele de Cupa Moratti!", sunt cuvintele mai multor fotbaliști ai Romei. Cel mai enervat dintre toți a fost Pizarro, care a spus că "mai bine nu ne prezentăm la meci. Astfel, intrând pe teren, legitimăm victoriile lui Inter, o echipă care, fără supărare, nu este în stare să câștige nimic fără sprijinul altora…"

Interesant este că însuși Moggi, fosta Eminență Cenușie a lui Juventus, acuzase faptul că Inter este cea care este ajutată de federație, nu Juventus. "Atunci, de ce nu câștigă nimic în Europa? Pentru că acolo nu merge cu trucurile lor. De-aia!", a încheiat cel acuzat în mai multe procese de corupție, asociere în scop criminal și spălare de bani.

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 22 01. 2009, 14:50
Actualizat: 22 01. 2009, 15:42