Ronaldinho la AC Milan

Ronaldinho și fratele său, Roberto de Assis, care îi este și agent, au ajuns la un acord de principiu cu gruparea lombardă. Astfel, întelegerea dintre părți va fi valabilă până în 2010, iar jucătorul din cafelei va primi 6,5 milioane de euro net pe sezon, la care se vor adăuga primele, adică exact cât primea pe Nou Camp.

Astfel, visul lui Silvio Berlusconi devine realitate, “Dințosul” fiind obsesia sa încă de acum doi ani.

Catalanii au scăzut pretențiile financiare de la 35 milioane de euro, cât vroiau inițial pentru fotbalistul născut la Porto Alegre, la 25 de milioane.

Singurul impediment îl reprezintă faptul că Milan oferă numai 15 milioane, dar problema lui Galliani, care a dispărut de la sediul clubului italian, este faptul că Joan Laporta, președintele grupării iberice este dur contestat de "socios", iar plecarea lui Ronaldinho ar însemna pentru el prăbușirea totală în ochii fanilor.

Publicat: 12 07. 2008, 13:41
Actualizat: 12 07. 2008, 16:10