Roma Maxima! Giallorossii au cel mai bun start din istorie și se gândesc la titlu, după 13 ani

Cu un antrenor nou și o echipă schimbată, Roma a devenit una dintre cele mai bune echipe din Europa. După nouă etape, romanii au nouă victorii și se gândesc deja la un titlu, primul după 13 ani

Romanii au cel mai bun start de sezon din istoria Serie A și nu au primit decât un singur gol în nouă partide

Probabil că nici cel mai optimist suporter al Romei nu spera ca echipa lui Rudi Garcia să înceapă atât de bine campionatul!

Romanii au nouă victorii în nouă etape și un golaveraj excelent: 23-1, după ce au învins-o duminică pe Udinese, scor 1-0! Adică cel mai bun start din istorie din Serie A, cu o victorie peste Juventus, care reușise această performanță în 1935! Însă cum a reușit o echipă care anul trecut a terminat pe locul șase și a schimbat antrenorul în această vară să domine atât de autoritar campionatul italian, având un avantaj de cinci puncte în fața lui Napoli și Juventus?

ANTRENORUL
Evident, principal responsabil este Rudi Garcia (foto, 49 de ani). Un tehnician neglijat de mulți, care nu a antrenat decât în Franța până ce a hotărât să o preia pe Roma în această vară. Cu un palmares deloc interesant pentru 18 ani de antrenat, a cucerit doar eventul cu Lille în 2011, Garcia a surprins printr-un stil de joc curat, combinativ și echilibrat. Folosește un stil 4-3-3 ofensiv, nu refuză jocul și obișnuiește să își învingă adversarii printr-un stil fizic. În plus, așa cum mărturisesc jucătorii romani, este un excelent motivator și i-a făcut pe toți să creadă în forța echipei.

DEFENSIVA
După nouă etape, Roma are un singur gol primit! A venit în meciul câștigat de romani cu Parma, scor 3-1, din etapa a treia. Asta deși cuplul de fundași centrali Mehdi Benatia și Leandro Castan s-a format doar în acest sezon. Iar goalkeeper este veteranul Morgan de Sanctis (foto), care nu a mai primit gol de 591 de minute și e aproape de recordul clubului, stabilit de Ivan Pelizolli în sezonul 2003-2004, cu 774 de minute consecutive fără gol primit! În plus, romanii au cel mai mic număr de șuturi la poartă primite, 94! În Italia, recordul de cele mai puține goluri primite într-un sezon e deținut de Milan, cu 15 goluri, în sezonul 1993-1994.

MIJLOCUL
Forța unei echipe stă în compartimentul ei median. Iar Roma nu duce lipsă de mijlocași excelenți. Deși folosește un sistem 4-3-3, Garcia beneficiază atât de un mijlocaș defensiv cu o creativitate ieșită din comun, Daniele de Rossi, cât și un mijlocaș box-to-box care s-a impus repede, în persoana lui Kevin Strootman (foto), căpitanul naționalei Olandei. Trio-ul de la mijloc este completat de Miralem Pjanic, bosniacul de 23 de ani care a marcat trei goluri și a dat trei pase decisive.

TRANSFERURILE
Romanii au pierdut trei piese importante din angrenajul echipei, Erik Lamela (30 de milioane de euro – Tottenham), Osvaldo (15 milioane – Southampton) și Marquinhos (31 de milioane – PSG), însă sumele primite au fost investită excelent de conducerea clubului. Ljajic, Gervinho, Strootman, Benatia sau De Sanctis au devenit titulari și au avut un impact important asupra jocului echipei. Niciun jucător nu a fost adus fără un scop precis, iar Garcia a fost întotdeauna consultat înaintea realizării unui transfer.

83 de milioane de euro a fost bugetul Romei în acest sezon

Publicat: 29 10. 2013, 08:40
Actualizat: 29 10. 2013, 08:51