Roberto Mancini s-a înțeles cu Galatasaray

Clubul turc Galatasaray Istanbul a ajuns la un acord cu tehnicianul italian Roberto Mancini pentru preluarea echipei în locul lui Fatih Terim, informează AFP.

Antrenorul italian, care a plecat de la Manchester City, a ajuns, duminică, la Istanbul pentru a se întâlni cu oficialii clubului turc și a acceptat oferta de a conduce echipa două sezoane, cu un salariu anual de 4,5 milioane de euro, precizează cotidianul Milliyet. O nouă întâlnire este prevăzută luni dimineață pentru stabilirea unor detalii.

Galatasaray urmează să oficializeze această numire în cursul zilei de luni.

Sursa: Mediafax

Publicat: 30 09. 2013, 11:09
Actualizat: 30 09. 2013, 11:10