Roberto Carlos, lângă Ronaldo

Roberto Carlos (dreapta), fostul „galactic” care a jucat ultima
dată la Fener­bahce, a decis că a sosit momentul revenirii în
Brazilia, semnând cu Corinthians, echipa lui Ronaldo (stânga).

După 14 ani petrecuți în Europa, dintre care 11 în culorile lui
Real Madrid, fundașul stânga de 36 de ani a decis să își încheie
cariera acasă, semnând un contract pe un an (începând cu această
iarnă) cu Corinthians, acolo unde îl va reîntâlni pe unul dintre
bunii săi prieteni, Ronaldo. Roberto Carlos nu este singurul nume
mare care a ales întoarcerea în Brazilia, în cazul lui pentru
finalul de carieră. Bunul său amic Ronaldo, dar și fostul vârf al
Interului, Adriano, au luat aceeași decizie pentru a încerca acasă
să regăsească o formă sportivă pierdută și din cauza stresului
teribil al vieții din Italia. Și ambii au reușit: Ronaldo a jucat
foarte bine la Corinthians, în timp ce „Împăratul” a devenit
campion și golgheter al Braziliei la Flamengo.

21 de trofee a
câștigat în cariera sa Roberto Carlos, dintre care patru cu echipa
națională și treisprezece cu Real Madrid

Publicat: 17 12. 2009, 10:25
Actualizat: 17 12. 2009, 10:28