Rivalitatea a întrecut orice limită!** Huliganii ar trebui interziși pe viață pentru un asemenea gest!** Cum a fost umilit un jucător în Anglia

Rivalitatea din Anglia a atins cote incredibile la ultimul derby din Championship. La meciul dintre Barnsley și Doncaster, atacantul celor de la Doncaster, Billy Sharp, i-a acuzat pe fanii echipei adverse că au comis un gest barbar.

Vârful lui Doncaster i-a acuzat pe fanii celor de la Barnsley că au compus „cântece” nu tocmai elegante la adresa fiului său mort. Fiul lui Billy Sharp a decedat la doar două zile după ce s-a născut, iar de atunci fiecare gol îi este dedicat acestuia. „That’s for you son” scrie pe tricoul pe care Sharp îl poartă pe sub echipamentul de joc, mesaj pe care îl afișează după fiecare gol.

Fotbalistul lui Doncaster a afirmat pe Twitter că suporterii lui Barnsley au întrecut orice limită a bunului simț și i-au jignit copilul decedat atât pe stadion în timpul meciului, cât și după partidă prin intermediul rețelei de socializare. Gestul suporterilor este cu atât mai greu de înțeles cu cât Sharp nu a marcat în acest meci și în consecință nu i-a provocat pe fanii adverși arătându-și mesajul pentru copilul său.

Don Rowing, directorul celor de la Barnsley, spune că un astfel de gest ar fi fost unul „lipsit de rațiune” și o „răutate gratuită”, doar că o asemenea manifestarea nu a avut loc.

„Am fost la stadion cu alți directori din cadrul Clubului Sportiv Barnsley și pot să vă asigur că nici eu și nicio altă persoană cu care am fost, nu a auzit comentarii jignitoare din partea galeriei”, a afirmat Don Rowing.

Publicat: 03 01. 2012, 20:08
Actualizat: 03 01. 2012, 20:09