Revoluția campionatelor mai mici ale Europei: se discută crearea unei competiții rivale Ligii Campionilor!

O serie de cluburi de fotbal din țări precum Danemarca, Scoția și Olanda discută crearea unei competiții transeuropene care să rivalizeze cu Liga Campionilor, în condițiile în care își va schimba formatul, notează Reuters.

În luna august, UEFA a anunțat mai multe schimbări în formatul Ligii Campionilor, din 2018, inclusiv garantarea unui loc în faza grupelor pentru primele patru echipe din clasamentele celor mai importante patru campionate din Europa. Astfel, ar rămâne doar 16 locuri pentru restul campionatelor de pe continent.

FC Copenhaga, campioana Danemarcei, a confirmat că există discuții privind formarea unei noi ligi. „Dacă nu acționăm acum, vom vedea cum cluburile mari vor crește și mai mult, vor deveni mai puternice, în timp ce cluburi precum noi vor avea o situație tot mai dificilă”, a declarat Anders Horsholt, directorul general al clubului FC Copenhaga. Horsholt a lăsat de înțeles că formațiile care vor adera la această nouă competiție vor trebui să se retragă din celelalte.

Cluburi importante din Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia și Scoția au participat la discuții. Săptămâna trecută, organizația care reprezintă ligile de fotbal din Europa (EPFL) a refuzat propunerile UEFA privind schimbarea formatului Ligii Campionilor, pe motiv că o astfel de măsură ar crea o competiție prohibitivă.

MEDIAFAX

Publicat: 13 10. 2016, 14:43
Actualizat: 13 10. 2016, 15:23